Masa de Crăciun nu este completă fără un cozonac făcut în casă care să umple camera de miresme care ne duc cu gândul la copilărie. Deși rețeta de cozonac pare înfricoșătoare, mai ales pentru începători, secretul constă în câteva trucuri foarte simple care vor garanta un rezultat pe măsură, de fiecare dată.
Ingrediente cozonac cu rahat și nucă
- 1 kg de făina
- 50 g drojdie proaspătă sau 14 g uscată
- 350 ml (max. 400 ml) lapte calduț
- 250 g zahăr
- 4 ouă
- 150 ml ulei sau 150g unt
- esență vanilie
- coaja rasă de la o lămâie
- un praf de sare
Pentru umplutură veți avea nevoie de:
- 300 g rahat colorat
- 150 g nucă
- 100 g zahăr
- 50 g cacao
Pentru decor, veți avea nevoie de:
- un gălbenuș amestecat cu puțin lapte sau apă
- zahăr
- mac
Sfaturi de la gospodine
De cele mai multe ori, cozonacii nu ies așa cum ne dorim atunci când trecem cu vederea câțiva pași simpli, dar foarte importanți. În primul rând, toate ingredientele trebuie să fie cântărite.
În al doilea rând, acestea, inclusiv făina și ouăle, trebuie să fie la temperatura camerei. Făina se cerne cel puțin o dată înainte de a ne apuca de rețetă. Este foarte important ca, înainte să începeți, să aveți toate ingredientele pregătite:
- ingredientele cântărite
- făina cernută
- nuca trebuie măcinată
- rahatul trebuie tăiat în bucățele
- coaja lămâii pregătită
- în cazul în care folosiți unt, trebuie scos din frigider pentru a ajunge la temperatura camerei
- tava trebuie spălată, uscată și tapetată cu hârtie de copt sau unsă cu unt
- închideți gemurile camerei de lucru: curenții de aer pot afecta aluatul
Astfel, vă veți ușura munca foarte mult și nu veți fi pus în situația de a intra într-o criză de timp.
Pentru început, ne vom ocupa de maia. Punem laptele la încălzit. Acesta nu trebuie să fie fierbinte, ci călduț. Într-un bol, se pune drojdia, alături de 100 ml de lapte, o lingură de zahăr din cel cântărit deja și o lingură de făină.
Se amestecă bine ingredientele, apoi se pun la loc călduț, până ce drojdia începe să acționeze și se umflă.
Mod de preparare cozonaci
Puteți folosi ouăle întregi, pe care le puneți fie în bolul unui mixer, fie într-un vas încăpător, alături de zahăr și esența de vanilie.
Amestecați bine ingredientele până când încep să facă spumă, urmând să adăugăm, în centrul vasului, maiaua, coaja de lămâie, laptele, sarea și făina, puțin câte puțin, mai ales dacă frământați manual.
Aluatul se frământă timp de 1o minute la robot, sau timp de 20 – 25 de minute manual, cu mișcări largi și violente, pe un spațiu tapetat cu făină. Încetul cu încetul, începeți să adăugați cantități mici din ulei sau unt.
Deși, la început, aluatul este lipicios, nu trebuie să mai adăugați multă făină. De asemenea, frământați bine uleiul sau untul adăugat deja, înainte să adăugați din nou.
După această perioadă, aluatul va deveni suplu și elastic. Aluatul se modelează într-o bilă, se pune într-un castron uns cu ulei, se acoperă cu folie de plastic și se lasă la dospit, la loc călduț, până își triplează volumul.
Pentru a ajuta procesul de dospire, puteți pune castronul peste o cratiță cu apă încălzită până aproape de punctul de fierbere. Vaporii calzi vor ajuta. De asemenea, mai puteți încălzi cuptorul timp de 15 -20 de minute, apoi opriți focul și introduceți castronul în cuptor.
După această perioadă, frământați aluatul din nou pentru a elimina gazele formate în timpul dospiriii. Puteți împărți aluatul în două pentru a trage de el cât mai bine.
Împărțiti, apoi, aluatul în 2 sau 3 bucăți, în funcție de cum vreți să faceți împletitura. Dacă doriți ca bucățile să fie egale, le puteți cântări.
Umplerea cozonacilor
Amestecați zahărul și cacaua pentru umplutură, alături de nuca măcinată și puțin lapte. Puneți amestecul de foc și amestecați constant până se formează o pastă.
Apoi, urmează să întindem fiecare bucată de aluat, așa că pune puțin ulei pe mâini și întindem aluatul în formă dreptunghiulară. Pe fiecare bucată întindem bine crema cu nuci și bucăți de rahat, lăsând marginile libere.
Apoi, aluatul se rulează într-un sul. Fiecare buclă se împletește, însă nu foarte strâns. Cozonacii se mai lasă la dospit, fie în folie de plastic, fie direct în tavă, înainte de a fi puși la copt.
După această perioadă, se ung cu puțin gălbenuș de ou frecat cu lapte sau apă și se presară zahăr și mac deasupra loc. Cozonacii se bagă la cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, timp de 40 – 45 de minute sau până trec de testul cu scobitoarea.
În primele 15 minute, încercați să nu deschideți ușa cuptorului. Cozonacii se scot din cuptor și se lasă la răcit, în tăvi, timp de 20 de minute. Apoi, cozonacul pufos și cald poate fi servit cu lapte.
Rețeta de cozonac este gata. Spor la gătit!