Roșiile felii la borcan sunt varianta perfectă pentru gospodinele care nu au mult timp la dispoziție, însă au nevoie de roșii pentru ciorbe și mâncăruri. În cazul în care aveți multe tomate la dispoziție, mai ales din grădină, atunci este păcat să nu le utilizați, folosind această rețetă atât de simplă.
Aceste borcane se pot fierbe atât în ceaun, în curte, cât și pe aragaz, așa că nu trebuie neapărat să dispuneți de mult spațiu. Rețeta este foarte simplă, fiind important să urmați câteva sfaturi esențiale care vor face experiența reușită din prima.
Roșii felii la borcan – Ingrediente
Pentru această rețetă nu veți avea nevoie decât de două ingrediente – de roșii proaspete, naturale, cu coaja cât mai subțire și de sare grunjoasă. La fiecare borcan de 800g se pune o lingură rasă de sare. De asemenea, nu uitați să distribuiți sucul rămas în mod egal în fiecare borcan de roșii.
Pregătirile necesare
Borcanele trebuie spălate și pune la scurs din timp, așa că aceasta ar fi prima operațiune. Tăiatul roșiilor nu durează foarte mult, iar fierberea se efectuează atunci când acestea sunt deja în borcane. De asemenea, nu uitați să folosiți capace noi.
Modul de preparare
Roșiile se pun într-un lighean cu apă curată și rece și se spală foarte bine. Puteți folosi mai multe tipuri de roșii, vor face mâncarea mai colorată și mai delicioasă.
Se îndepărtează cotorul și se taie roșia în rotocoale, apoi în felii subțiri,
Înainte de a pune roșiile în borcane, ar fi indicat să tăiați cât mai multe, pentru a vă asigura că își lasă destul suc.
Se pun feliile de roșii în borcane, până la buza acestuia.
Apoi, se pune o lingură rasă de sare la fiecare borcan.
Acum se distribuie și sucul rămas în mod egal, până se umple bine borcanul. Se strâng foarte bine capacele, apoi se pun cu fundul în sus, pentru a verifica dacă există vreo scurgere.
Borcanele se pun în apă, fie în ceaun, fie într-o cratiță mare de aragaz, îmbrăcate și acoperite cu cârpe, urmând să stea la fiert două ore după ce apa clocotește.
Borcanele cu roșii se lasă să se răcească în voie, până a doua zi, acoperite de cârpe. Se depozitează într-un spațiu răcoros și întunecos.
Spor la treabă!