Rețete

Rețetă drob tradițional de miel

Rețetă drob tradițional de miel
Rețetă drob tradițional de miel

Drobul de miel este unul dintre cele mai îndrăgite preparate ale mesei de Paște. Gospodinele îl pregătesc în fiecare an, folosindu-se de legumele proaspete pe care le oferă primăvara, de carnea de miel folosită în spiritul tradiției, în scopul unei mese îmbelșugate care să hrănească întreaga familie.

Ingrediente necesare drob tradițional de miel

  • organe de miel – ficat, inimă, plămâni, rinichi
  • 6 ouă proaspete
  • 3 ouă fierte, tari, decojite
  • ulei
  • 5 legături usturoi verde
  • 5 legaturi ceapă verde
  • 2 legături pătrunjel
  • 2 legături mărar
  • 1 prapur miel sau pesmet
  • sare și piper

Mod de preparare

Pentru început, organel de miel se curăță corespunzător, apoi se taie în bucăți mari și se pun la fiert, timp de aproximativ o oră sau până sunt fierte bine. Între timp, se toacă mărunt ceapa verde, usturoiul verde și verdeața proaspătă. După ce organele s-au fiert, se lasă la răcit.

Ceapa și usturoiul tocate se pun la călit în câteva linguri de ulei, în funcție de preferință, într-o cratiță încăpătoare. Acestea vor sta pe foc până se înmoaie bine, în jur de zece minute, amestecând continuu pentru a nu se lipi de cratiță.

Atunci când carnea s-a răcit, se toacă mărunt și se pune într-un bol, alături de ouăle proaspete bătute bine. În acest bol se mai adaugă și ceapa și usturoiul deja gătite, verdeața tocată mărunt, se condimentează cu sare și piper după preferințe și se amestecă foarte bine.

Prapurul de miel se curăță foarte bine, în mai multe ape și apoi se adaugă pe fundul tăvii în care urmează să coacem drobul. Marginile prapurului trebuie să rămână în afara tăvii pentru a acoperi drobul la final. În tavă se pune jumătate din compoziție, având grijă să adăugăm și cele trei ouă fierte bine, pe mijlocul tăvii, acoperindu-le cu restul de compoziție.

Apoi, acoperiți amestecul cu prapurele din afara tăvii și puneți drobul în cuptorul preîncălzit, timp de 45 de minute, la foc mediu. Verificați, către final, drobul. Acesta se consumă rece, ca aperitiv, în ziua de Paște.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Rețete