Rețetă bulion de roșii – cum se poate verifica o eventuală fermentare

13.10.2020
Rețetă bulion de roșii – cum se poate verifica o eventuală fermentare

Bulionul de roșii este de nelipsit în cămara românilor. Multe dintre preparatele noastre tradiționale au ca ingredient fie bulion, fie pastă de roșii. Așa cum știm deja, cele mai bune astfel de ingrediente sunt cele făcute în casă, fără conservanți sau alte posibile chimicale adăugate.

Așadar, rețeta de bulion este destul de simplă, însă are nevoie de atenție la anumite detalii care vor garanta succesul de fiecare dată.

Cum se aleg roșiile pentru bulion

Pentru bulion nu se pot folosi toate roșiile, din contră, acestea trebuie alese cu grijă. În primul rând, trebuie să alegem roșiile care să nu fie nici prea verzi, nici prea coapte. În plus, este indicat să dăm la o parte roșiile suculente, folosindu-le doar pe cele mai cărnoase.

Pentru a evita mucegăirea bulionului, roșiile nu trebuie să fie vătămate, moi sau stricate. Pentru a avea un efect garantat, roșiile trebuie date prin mașina de tocat, chiar de două ori dacă rămân în bucăți mai mari. Sucul se strânge separat.

În cazul în care nu dispuneți de o mașină de tocat, puteți fierbe bucățile mari de roșii până se înmoaie foarte bine. Apoi, se pot pune într-o strecurătoare, urmând ca sucul să fie iar pus la fiert.

Procesul de fierbere al bulionului

După ce am pus sucul la fiert, trebuie să avem grijă să îl lăsăm să fiarbă până ce spuma acestuia dispare. Dacă amestecul a scăzut cu două degete, atunci este gata. În bulion nu se pune nici zahăr, sare sau conservanți. La final, pentru un gust mai special, se pot adăuga câteva frunze de țelină.

Recipientele în care va fi pus bulionul trebuie să fie curățate și sterilizate corespunzător. În acest scop le putem spăla cu apă fiartă, sau le putem pune la cuptor, pe o tavă metalică. Tot pe o suprafață metalică trebuie puse recipientele și atunci când le umplem cu bulionul fierbinte. Astfel, evităm spargerea acestora.

Pentru a-i oferi bulionului o protecție mai mare împotriva mucegăirii, putem pune o lingură de ulei peste acesta, înainte de sigilare. Recipientele se acoperă cu mai multe pături, urmând să se răcească în voie.

Pentru a verifica o eventuală fermentare, a doua zi, trebuie să observăm dacă pulpa s-a separat de suc și s-a depus în partea de jos. În acest caz, bulionul nu va fermenta peste iarnă.

Rețeta este gata, folosind doar legume sănătoase.

Dacă ți s-a părut interesant acest articol, te invităm pe pagina de Facebook Agromedia.ro pentru mai multe discuții despre agricultură, trucuri și sfaturi pentru gospodari!

Tags:
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *