Preț miel 2021 – în viu și în carcasă. Cât costă mielul de Paște în supermarket și la crescători

20.04.2021
Preț miel 2021 – în viu și în carcasă. Cât costă mielul de Paște în supermarket și la crescători

România se află într-un impas în ceea ce privește prețul cărnii de miel. În timp ce aproape toate statele europene au crescut prețul cu cu 7,5%-16% față de anul trecut, în România, prețul mieilor de peste 13 kilograme a scăzut cu un procent de 60%, devenind țara în care carnea de miel se vinde cel mai ieftin.

Prețul mielului de sub 13 kilograme este în ușoară creștere

Datele de la începutul lunii aprilie au scos în evidență faptul că prețul în România pentru carnea de miel este mult mai mic decât în alte state europene. În jurul perioadei de 22 martie 2021, kilogramul de miel, de peste 13 kg, în carcasă, costa la poarta fermelor din România, în medie, 2,45 de euro.

Această sumă este cu mult mai mică față de alte state europene, asemenea Franței, de exemplu, unde carnea de miel se vinde cu 7,5 euro/kilogram. De asemenea, România este singurul stat membru care a înregistrat o scădere a prețului în această perioadă. Chiar și așa, prețul pentru carnea de miel a crescut în 2021, cu un procent de 12,8% față de anul trecut.

În anul 2020, în România s-au sacrificat 6,4 milioane de oi, ceea ce ne poziționează pe locul doi în topul exportatori de oi vii din UE.

“Autoritățile înclină să interzică sau să descurajele exporturile de animale vii și să se abatorizeze tot sau aproape tot. Fermierii sunt de acord cu acest lucru în măsura în care sunt de acord cu oricine vine la ei la poartă și le plătește un preț bun. Dar, în România fermierii nu au câștigat cu abatorul. Prețurile noastre au fost mai bune când s-a cerut miel în viu. La abator, prețurile sunt la jumate. Iar aceasta este concluzia ultimilor 10 – 15 ani”, declară Nicolae Cioranu, președintele Asociației Pastorul Crișana Arad, pentru Economica.

Preț carne de miel 2021

Prețurile pentru carnea de miel diferă, în prezent, în funcție de locul de cumpărare, dar și de alți factori. Crescătorii de animale au oferte pentru carnea de miel în carcasă, cu prețuri cuprinse între 16 lei și 33 de lei pe kilogram.

Desigur, pe piață se găsesc și alt tip de oferte, cu pachete de carne ambalate special pentru preparate culinare tradiționale din perioada pascală. Spre exemplu, la Obor 21 poți găsi pachet de miel pentru friptură la cuptor (97,50 lei, un kilogram și jumătate), miel pentru ciorbă (63 lei, un kilogram opt sute de grame), miel grătar sau stufat (58,50, un kilogram și jumătate).

În supermarketuri, ofertele pentru carnea de miel diferă în funcție de tipul de carne, astfel:

În Auchan, pulpa de miel cu os întreagă, de 3 kilograme, este la prețul de 128,85 de lei. Organele de miel se regăsesc fie congelate, la prețul de 7,30 lei pentru jumătate de kilogram, fie organe proaspete, la prețul de 47,94 de lei pentru 1,2 kilograme. Ceafa de miel cu os se vinde la prețul de 37,95 de lei/kilogram, spata de miel cu os se vinde la prețul de 38,95 de lei pe kilogram, iar un sfert de miel anterior cu cap de trei kilograme are prețul de 107,85 de lei.

În Kaufland, pieptul de miel are prețul de 35,99 lei/kilogram, iar spada de miel are prețul de 44,99 lei/kilogram.

În Cora, prețul pentru o pulpă de miel este 40,99 lei/kg, pieptul cu os costă 32,99 lei/kg. De asemenea, poți cumpăra un miel întreg sau jumătate de miel la prețul de 36.99 de lei/kg. Spata de miel cu os are prețul de 39,99 lei/kilogram, iar cea fără os are prețul de 43,99 lei/kilogram.

În Carrefour, pulpă de miel cu os are prețul de 39,99 de lei/kilogram, iar organele congelate de miel au prețul de 16,99 lei/kilogram.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *