Descoperă

Planta minune care poate reduce riscul de Alzheimer

Este adesea folosită de secole pentru proprietățile sale impresionante și efectele dovedite asupra sănătății. De asemenea, această plantă aromată este folosită ca și condiment într-o varietate de feluri de mâncare și joacă un rol-cheie în bucătăria italienească și thailandeză.

Data viitoare când culegeți busuioc proaspăt din grădină, amintiți-vă că este grozav pentru sănătatea creierului. Noi cercetări arată că fencholul, un compus natural din busuioc și alte plante, poate proteja creierul împotriva bolii Alzheimer.

Busuiocul a fost considerat o plantă sacră și nobilă, întrucât denumirea sa, „busuioc”, provine din vechea greacă „basilikhon” care înseamnă „regal”. Busuiocul conținevitamine, minerale și antioxidanți precum luteina, zeaxantina, betacarotenul și betacriptoxantina. Multe dintre beneficiile busuiocului pentru sănătate sunt datorate acestor antioxidanți, precum uleiurilor sale esențiale.

Fencholul este un tip de terpenă sau un compus natural care conferă plantei parfumul său caracteristic. Acesta este motivul pentru care busuiocul miroase atât de bine. De asemenea, este motivul pentru care busuiocul și plantele care conțin terpene au proprietăți antibacteriene, antimicrobiene și antioxidante, potrivit Womansworld.

Cum se poate ca fencholul să reducă riscul bolii Alzheimer? În studiul publicat în Frontiers in Aging Neuroscience, cercetătorii au vrut să înțeleagă mai bine legătura dintre microbiomul intestinal și creier. Ei știau din studiile anterioare că microorganismele care trăiesc în tractul nostru digestiv joacă un rol uriaș în metabolism, în sistemul endocrin și imunitate. De asemenea, știau că acele microorganisme eliberează substanțe chimice care îmbunătățesc sănătatea creierului.

Dar este posibil ca substanțele chimice din afara corpului să îmbunătățească și sănătatea creierului? Pornind de la această întrebare, echipa de cercetare a vrut să vadă dacă fencholul protejează creierul împotriva bolii Alzheimer.

Cercetătorii de la Universitatea din Florida de Sud au descoperit un mecanism de detectare asociat cu microbiomul intestinal care explică modul în care fencholul, un compus natural care se găsește în busuioc, reduce neurotoxicitatea din creierul pacienților cu Alzheimer.

Dovezile emergente indică faptul că acizii grași cu lanț scurt (SCFA) – metaboliți produși de bacteriile intestinale benefice și sursa primară de nutriție pentru celulele din colon – contribuie la sănătatea creierului. Abundența SCFA este adesea redusă la pacienții vârstnici cu insuficiență cognitivă ușoară și cu maladia Alzheimer, cea mai frecventă formă de demență. Dar modul în care acest declin al SCFA contribuie la progresia bolii Alzheimer era în mare parte necunoscut.

SCFA se deplasează prin sânge până la creier. Odată ajuns acolo, activează un mecanism de detectare a celulelor creierului. După cum a descoperit studiul, această activare ajută creierul să înceapă să elimine orice acumulare anormală a amilodului beta (Aβ ), care ingredientul principal în placa cerebrală „rea”, care se acumulează în creierul pacienților cu Alzheimer.

Echipa de cercetare a redus aria de observare din cei 15 compuși candidați analizați la doar unul: fencholul ,un compus derivat din plante care conferă busuiocului mirosul său special, și care s-a legat cel mai bine de situl activ al FFAR pentru a-i stimula semnalizarea.

Fencholul a făcut ceva extraordinar. La o examinare mai atentă, cercetătorii au descoperit că acest compus vegetal a scăzut celulele neuronale senescente sau celulele care se opresc înmulțirea, dar nu mor.

Deci, acestea continuă să elibereze substanțe chimice care declanșează inflamația. Inflamația se poate răspândi și deteriora celulele învecinate. Din acest motiv, oamenii de știință le numesc celule „zombie”. Pacienții cu Alzheimer au adesea aceste celule zombie în creier.

Autorii au spus că nu pot stabili dacă busuiocul proaspăt este la de eficient. De asemenea, nu au stabilit încă doza exactă de fenchol de care ar beneficia cel mai mult creierul.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Descoperă