Planta care te vindecă de melancolie. Cicoarea este un înlocuitor excelent al cafelei. Această plantă a fost apreciată încă din Egiptul Antic pentru proprietățile sale curative. Se spune că cicoarea este cea mai puternică dintre ierburi, pentru că înflorește până la primele zăpezi și nu se teme de frig.
Cicoarea este foarte ușor de recunoscut. Această plantă este înaltă de până la un metru, cu flori albastre precum cerul. Sub pământ acestea dezvoltă un rizom puternic, în care sunt depozitate peste iarnă substanțele de rezervă ale planetei. Cicoarea iubește soarele și crește în locuri deschise, precum pajistile și marginile de drum.
Rădăcina plantei este folosită în scopuri medicinale și se recoltează în octombrie-noiembrie, prin dezgropare cu cazmaua. Se spală în curent de apă repede, după care se despică pe lungime și se pune la uscat în strat subțire, într-un loc aerisit și călduros. Pentru a scăpa de melancolie, este indicat să folositi cicoare.
Infuzia de cicoare
Dintr-o linguriță de frunze uscate de plantă adăugată unei căni de apă clocotită și lăsată la infuzat 30 de minunte.
Pulberea de cicoare
Se obține prin măcinarea rădăcinii cu râșnița electrică de cafea și se administrează de 2-3 ori pe zi, câte o linguriță. â
Decoctul combinat de cicoare
Se pun două lingurite de pulbere de rădăcina intr-un pahar de apă și se lasă să măcereze vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, după care se strecoară. Extractul obținut se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe timp de 2 minute cu alt pahar de apă, după care se răcește.
Tinctura de cicoare
Într-un borcan se pun 20 de linguri de pulbere de rădăcină, care se acoperă cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecând încontinuu. Când întreaga masă de pulbere a fost acoperită, se inchide borcanul ermetic și se lasă continutul la macerat vreme de 12 zile, după care se strecoară. Preparatul obținut se pune în sticlute mici și se păstrează vreme de maximul 2 ani.
Cafeaua de cicoare
Rădăcina de cicoare se prăjește și apoi se macina, după care se obține o pulbere închisă la culoare, folosită adesea ca substitut de cafea. Consumată înainte de masă, previne indigestia și balonarea, alungă oboseala fizică și nervoasă.
Cicoarea, benefică pentru sănătateâ
Cicoarea este foarte bună pentru tratarea efectului yo-yo. Cei care se confruntă cu acest lucru trebuie să consume extract de cicoare, câte 2 capsule luate în timpul meselor principale. Extractul de cicoare reduce secreţia de grelină, ajută la eliberarea în organism de cantităţi mai mari de leptină (hormonul saţietăţii) şi va fi consumat atât timp cât simţim nevoia să ne reducem apetitul alimentar.
De asemenea, cicoarea stimulează formarea de bacterii prietenoase de tip bifidus în colon, crește biomasa fecalelor și continutul lor de apă. Se administrează pulberea, câte 2 linguriţe pe zi, dimineaţa şi seara.