Știri Agricole

Ordin MADR: maximum 5 porci în gospodărie. Reacția lui Adrian Oros

Ordin MADR maximum 5 porci în gospodărie. Reacția lui Adrian Oros
Ordin MADR maximum 5 porci în gospodărie. Reacția lui Adrian Oros

Un nou ordin MADR a stârnit controverse în rândul gospodarilor din România. Ministerul lui Adrian Oros a anunțat că este în lucru un nou proiect, conform căruia oamenii nu mai au voie să țină mai mult de 5 porci, în gospodărie. Cine vrea să aibă mai mult de 5 porci, trebuie devină persoană juridică: PFA, întreprindere individuală, familială sau SRL.

Practic, cine are 6 sau mai mulți porci, gospodăria devine exploatație comercială, ceea ce presupune respectarea unor reguli de bio-securitate stricte. 

Aici vorbim despre  dușul obligatoriu pentru proprietar, înainte să intre în cocina porcilor. 

Se vor impune și spații de anesteziere şi sacrificare. La prima vedere, ordinul prevede și ca gospodăria să dispună de un filtru de securitate, medic veterinar angajat şi două garduri în zona animalelor.

Autoritățile spun că doar așa putem scăpa de gripa porcină.

Mai dădeam şi la fraţi, şi la cumnaţi, că mai aveam, făceam şi noi câte un bănuţ. Acum o să fete o purcea şi dacă îmi fată mai mult de cinci, şase, ce fac, îi omor?”, spune un crescător de animale, conform stirileprotv.ro.

Prevederile Ordinului 24 (proiect)

Proiectul de ordinul Nr. 24 din 29.01.2021 pentru stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României prevede:

ART 1 a) Exploataţie comercială de suine-exploataţie de creștere a suinelor înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, indiferent de numărul de suine, care îndeplineşte prevederile normelor sanitare veterinare privind măsurile de biosecuritate şi este autorizată sanitarveterinar

Art. 2. Responsabilitatea trecerii dintr-un tip de exploataţie în altul, aşa cum sunt prevăzute la art.1, intră în obligaţia crescătorilor de suine.

 Reacția lui Adrian Oros legat de ordinul MADR  

 Adrian Oros a transmis un mesaj oficial, legat de acest nou proiect de ordin. Mesajul a fost transmis pe site-ul oficial MADR.  

Ordin MADR: maximum 5 porci în gospodărie. Reacția lui Adrian Oros

“Această reglementare vine să îi protejeze pe cei care cresc porci pentru consum familial în gospodăriile proprii, cât și pe cei care au ferme comerciale (mici și mari) și respectă normele legale (peste 98%). Pentru ei nu se schimbă nimic.

 Evoluția Pestei porcine africane în România a produs în 4 ani pierderi imense economiei românești și a cuprins tot teritoriul țării.

Au fost ucise peste 700.000 animale, de la debutul bolii în anul 2017.

Deficitul balanței comerciale la carnea de porc a ajuns la peste 500 milioane de euro anual.

România produce doar 25-27% din necesarul de consum. Importăm 75 % din carnea care se consumă în țară, deși avem un potențial imens.

Pentru controlul și eradicarea pestei porcine africane sunt necesare măsuri stricte de restricționare a circulației porcilor domestici și gestionarea numărului de mistreți.

Acest ordin reglementează creșterea și mișcarea porcilor domestici.

Ordinul clasifică exploatațiile de porci :

1. Exploatații non-comerciale (gospodăriile țărănești), unde pot fi crescuți pentru consum familial până la 5 porci. Pentru acestea nu se schimbă nimic.

2. Exploatații comerciale, unde sunt crescuți porci pentru comercializare. Acestea trebuie să îndeplinească norme minime de biosecuritate unde trasabilitatea să poate fi ușor verificată. De asemenea, luarea unor măsuri sanitare veterinare, în cazul apariției unor boli majore, să fie eficientă.

Ordinul vine să pună în legalitate activitatea a maximum 2% din crescători, obligând la respectarea unor norme minime de biosecuritate, pentru protejarea celorlalți 98%, care cresc porci pentru consum familial sau au ferme comerciale și respectă legea.

De asemenea, ajută la controlul și eradicarea Pestei porcine africane în România, la diminuarea pierderilor financiare și la relansarea creșterii porcului în România, pentru a acoperi măcar consumul intern”, este mesajul oficial transmis pe madr.ro.

Și acum un an, MADR încercase să impună această măsură, însă nu s-a finalizat. Rămâne de văzut dacă din 2021, crescătorii casnici vor fi limitați la 5 porci. Pentru moment, românii sunt nemulțumiți de propunerea venită de la ministerul agriculturii.

Într-un material al Știrilor Pro Tv, administratorul unei ferme explică ce cheltuieli mari presupune respectarea tuturor normelor legale: „Ferma e împrejmuită cu gard. Nu intra câine, pisică, nu intra nimeni. În zona de producţie se intră printr-un filtru sanitar. Preţul la abatoare este foarte, foarte mic, nu se acoperă nici cheltuieli nici aşa”, spune  Viorel Ţintea, administrator Ferma de porci Băicoi.

Punctul de vedere al autorităților sanitar-veterinare este că astfel de reguli stricte duc la eradicarea pestei porcine, din cauză că mişcarea suinelor, mai ales a celor de reproducţie, reprezintă una dintre sursele principale a bolii pestei porcine africane la porci.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    7 Comments

    1. Blestemați pe veci care chinuiesc sau ucid porci, animale

      1. Dumneatale si familia nu consumati carne? Daca da, atunci de unde vine? De pe vreo planeta? Animalul nu se ucide pentru a fi consumat ? Chiar esti lipsit de cea mai mica urma de inteligenta sau te prefaci? De ce sa fie blestemati cei care se hranesc cu proteina animala ? Poate se va intoarce blestemul de unde a venit deoarece este pe nedrept.

    2. Foarte bine…de multe ori asa miroase de la vecin care creste mai multi porci.nu plateste nimic la stat dar are pretentii.

      1. Domnule, nu toti din tara asta fac la fel, dar ordinele se dau pentru toti. Gandeste putin daca ai minte. Cei cativa milioane de oameni de la tara sa nu aiba de unde creste un porc sau doi pentru familie? Sa cumpere din magazin carne despre care nu se stie de unde provine si cu ce a fost crescut animalul? Chiar nu judeci domnule? Pentru problema dumitale exista autoritati care pot rezolva problema. Mai documenteaza-te daca stii citi ca in rest…

    3. Ăsta este un nou act criminal împotriva românilor și a României! O să vină și vremea plății facturilor celor ce administrează România!

    4. Prosti conducatori avem,au distrus septelul,aducem lapte din strainatate in loc sa-l fi cumparat de la tarani.Acum ne intoarcem la epoca socialista cand taranul statea cu punga sa asfixieze vitelul,acum va sta langa scroafa,sa nu fete mai multi purcei decat a dat ordin dl ministru.Acest om stie ce inseamna o gospidarie sau a crescut doar la bloc si a vazut animalele in desene animate?!Oare interesele cui le apara?!Vai de tara noastra pe mainile cui a incaput!!!

    5. Mai oameni buni, asta cu insigna in piept face parte dintr-o fratie, careia i-a jurat credinta si astia vor sa distruga tara si poporul, astia nu se inchina Lui Dumnezeu si nu cauta binele romanilor!!! Huuuuo! Jos cu voi!! Vrem romani patrioti, credinciosi Lui Dumnezeu, la conducere!

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *