Știri Agricole

Crescătorii de porci vor avea de respectat noi reguli obligatorii! Care sunt eforturile pe care le vor face fermierii pentru măsurile de biosecuritate

Crescătorii de porci vor avea de respectat noi reguli obligatorii! Care sunt eforturile pe care le vor face fermierii pentru măsurile de biosecuritate
porcine, reguli de biosecuritate

Adrian Oros, ministrul MADR, a susținut într-o conferință de presă care a avut loc pe data de 17 noiembrie 2020, că atât crescătorii mici de porcine, cât și cei mari, vor fi nevoiți să țină cont de reguli minime de biosecuritate în exploatații. Ministrul și-a demonstrat convingerea fermă conform căreia, anul viitor, regulile minime trebuie respectate obligatoriu de către ferme și gospodării.

Regulile stricte pentru stoparea Pestei Porcine Africane (PPA)

”Am discutat asta cu colegii de la Autoritate (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Animalelor). Eu cred că toată lumea, și mă refer aici și la marii fermieri și la crescătorul individual, trebuie să facă eforturi în acest fel, pentru că atâta vreme cât măsurile de biosecuritate nu sunt respectate, câteodata nici de cei mari dar crescătorii mici niciodată nu le respectă, nu se va termina cu boala”, a comunicat Adrian Oros în cadrul conferinței de presă.

În plus, ministrul Adrian Oros a susținut că în România s-au folosit aproape jumătate din fondurile totale oferite de Comisia Europeană pentru despăgubirea fermierilor ale căror exploatații au fost afectate de pesta porcină africană.

”Orice măsură care se va lua și oricâți bani va da statul, anul trecut statul a oferit câteva zeci de milioane ca despăgubire, la începutul anului acesta în luna februarie am reușit să aducem de la Bruxelles 17 milioane doar pentru despăgubiri la Pestă, din cele 50 de milioane pe care CE le avea pentru combatarea bolilor în general.

S-au cheltuit sume considerabile pentru combaterea acestei boli. Sigur că în continuare statul poate să dea despăgubiri dar până când nu se repecte de către toată lumea, și de către funcționarii publici ai statului care trebuie să verifice și de către crescătorul mic și mare, rămâne o problemă aproape de nerezolvat”, a adăugat Adrian Oros.

Noi măsuri de biosecuritate în despăgubiri

Ministrul Adrian Oros a încercat să facă lumină în legăturile cu noile măsuri ANSV care ar fi fost înțelese și interpretate greșit din partea fermierilor.

”Când am încercat să vorbim de măsuri de biosecuritatea în Gospodăriile Populației toată lumea a sărit că dispare porcul din gospodărie. Nu se punea problema așa ci doar că fiecare trebuie să respecte măsuri minine de bio-securitate.

Ceea ce facem noi acum asta trebuie să facă și crescătorii de porcine: restricționarea circulației, o evidență foarte clară, crotalierea tuturor animalelor, vânzarea/cumpărarea să se știe exact cine cumpără și de unde, ce acțiuni sanitar-veterinare au fost făcute. Din păcate acest lucru nu este respectat și mulți politicieni responsabili atunci când s-a încercat luarea măsurilor au creat o temă falsă”, a completat Oros.

Astfel, Adrian Oros a declarat că oamenii nu își vor pierde porcii din gospodării ci că se vor înăspri măsurile legate de biosecuritate.

”Sunt convins că de la anul indiferent cine va fi la putere, măsurile vor fi mult mai clare, ele vor trebui respectate de către toți, și fermierii mici dar și mari. Va exista deci în continuare și porc în gospodărie, toți cei care îl vor dori să crească pentru consum vor avea posibilitatea ca și cei care vor să facă creștere și comercializare. Deci vor trebui să respecte niște măsuri minime de biosecuritate”, a declarat Adrian Oros.

Reguli generale de biosecuritate pentru exploataţiile de porcine:Art. 3. Creşterea porcinelor în exploatații în aer liber este interzisă.(2) Creşterea porcinelor la stâne, tabere de vară, cantoane silvice, cantoane de pe lângă diguri, societăți agricole vegetale este interzisă.

Art. 4. În exploataţiile nonprofesionale (exploataţia de subzistenţă, înregistrată în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (SNIIA), deţinută de persoane fizice neînregistrate la oficiul registrului comerţului, în care porcii sunt crescuţi numai pentru îngrășare şi sacrificare pentru consum familial n.r) este interzisă:

i) activitatea de reproducție;

ii) mişcarea porcinelor vii indiferent de destinaţie;Art. 5. – Exploatațiile nonprofesionale au obligația de a respecta următoarele reguli minime pentru nivelul I de biosecuritate:

1. operatorul are obligația de a solicita înregistrarea exploataţiei în Registrul Național de Exploatații.

2. operatorul are obligația de a solicita identificarea porcinelor și înregistrarea acestora în Baza Națională de Date, componentă a Sistemului Național de Identificare și Înregistrare al Animalelor (S.N.I.I.A.), precum și toate mişcările și evenimentele la care sunt supuse animalele, conform prevederilor sanitare veterinare în vigoare.

3. operatorii care dețin porcine din rasele autohtone Bazna și Mangalița sunt obligaţi să facă dovada înregistrării porcinelor în registrul genealogic al raselor Bazna și Mangalița care sunt conduse în conformitate cu acreditarea primită de la ANZ, în scopul înregistrării în RNE de către utilizatorul S.N.I.I.A.

4. operatorul/persoana care lucrează cu animalele are obligatia de a anunţa medicul veterinar oficial/medicului veterinar de liberă practică împuternicit privind:i. orice modificare a starii de sănătate a porcinelor;ii. orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial;iii. orice mortalitate apărută la porcinele pe care le deţine în exploataţie;

5. operatorul are obligaţia creşterii porcinelor în adăposturi care să asigure condiţiile de bunăstare în conformitate cu legislaţia în vigoare, împrejmuite cu gard continuu, fără ca porcii să aibă posibilitatea de a veni în contact cu alte specii de animale, cu porcine domestice din alte exploataţii sau cu porcii sălbatici;

6. operatorul are obligatia respectării interdicţiei de hrănire a porcinelor cu resturi alimentare care conţin subproduse de origine animală;

7. operatorul are obligatia respectării interdicţiei de hrănire a porcinelor cu nutrețuri vegetale, aceasta fiind posibilă numai după trecerea unei perioade de cel puțin 30 de zile de la recoltare acestora;

8. operatorul are obligatia respectării interdicţiei folosirii așternutului vegetal, aceasta fiind posibil numai după trecerea unei perioade de cel puțin 90 de zile de la recoltare;

9. operatorul are obligatia respectării regulilor de igienă generală înainte și după efectuarea diverselor lucrări de întreținere și îngrijire, respectiv spălarea mâinilor și schimbarea încălțămintei și a hainelor; hainele și încălțămintea utilizate vor fi destinate exclusiv acestui scop, exclusiv în adapostul de porcine; dezinfecţia încălţămintei trebuie efectuată obligatoriu la intrarea şi ieşirea din adăpost;

10. operatorul are obligatia respectării cerinţei de a cumpăra porcine vii numai din exploatațiile comerciale, care sunt identificate şi însoţite de documentele prevăzute de legislaţia în vigoare şi să le înregistreze în S.N.I.I.A.;

11. operatorul are obligaţia respectării cerinţei de a nu intra în exploataţie dacă a deşfăşurat activităţi corelate cu vânătoare în ultimele 48 ore.

Art. 6. În exploataţiile comerciale, autorizate/înregistrate pentru creşterea altor specii de animale, este interzisă creşterea porcinelor.

Art. 7. Autorizarea sanitară veterinară a exploataţiilor comerciale de porcine se face conform legislatiei în vigoare.

Art. 8. Exploatațiile comerciale au obligația de a respecta următoarele reguli minime pentru nivelul II de biosecuritate:

1. animalele trebuie să fie identificate și înregistrate în Baza Națională de Date, componentă a Sistemului Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (S.N.I.I.A.), precum și toate mişcările și evenimentele la care sunt supuse, conform prevederilor legislației sanitar – veterinare în vigoare;

2. operatorul trebuie sa elaboreze un plan de biosecuritate, personalizat situaţiei existente. Este responsabiliatea proprietarului exploatației de porcine să identifice cele mai bune metode de evitare a contaminarii animalelor cu agenţi patogeni specifici;

3. planul de biosecuritate trebuie să prevadă atât evitarea păntrunderii agenţilor patogeni în exploataţie dar, în egală măsura şi evitarea răspândirii acestora către alte exploataţii;

4. fiecare operator trebuie să desemneze o persoană responsabilă de biosecuritatea exploataţiei, care elaborează planul de biosecuritate propriu al exploataţiei respective. Planul se adaptează evoluţiei situaţiei epidemiologice din jurul exploatației respective;

5. persoanele responsabile de biosecuritatea exploataţiei instruiesc, evaluează și aprobă accesul în fermă a tuturor persoanelor.

6. planul de biosecuritate include:

a) descrirea fluxului tehnologic al fermei;

b) harta obiectivelor prezente, unde sunt clar marcate împrejmuirea fermei, punctul de acces persoane, punctul de acces auto, zona de dezinfecţie/decontaminare pentru mijloacele auto, zona de decontaminare pentru produsele care urmeză să intre în exploataţie, zona de depozitare pentru cadavre, zona de depozitare materiale, platforma depozitare dejecţii;

c) descrierea traseelor tehnologice şi a celor de urgenţă;

d) plan de contingenţă în funcţie de măsurile impuse asupra exploataţiei/interdicţie de mişcare sau ucidere;

e) descriera echipamentelor folosite pentru biosecuriatea fermei şi a modului de utilizare;

f) procedurile de biosecuritate;

g) planul de instruire a personalului, frecvenţa instruirilor şi a testării cunoştinţelor teoretice şi practice;

h) procedura pentru eliminarea animalelor moarte. Procedura trebuie să urmarească modul de scoatere a porcilor morţi din adăposturi, precum şi depozitarea, eliminarea în conformitate cu legislaţia specifică în domeniu;

i) avertizarea prin mijloace vizuale privind statutul de biosecuritate al fermei şi a condiţiilor speciale ce trebuiesc respectate.

CONSULTĂ DOCUMENTUL INTEGRAL

Dacă ți s-a părut interesant acest articol, te invităm pe pagina de Facebook Agromedia.ro pentru mai multe discuții despre agricultură, trucuri și sfaturi pentru gospodari!

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    1 Comment

    1. „niste masuri de biosecuritate” care sunt , ce sunt ???????

    Comments are closed.