Cu lungime de cca 4.000 metri ea este de departe cea mai lungă peşteră dobrogeană. O altă ciudăţenie este ramificarea de-a dreptul ameţitoare a galeriilor. Spre deosebire de majoritatea peşterilor unde apele şi-au croit galerii principale spre care converg galerii secundare – după cum într-un oraş străzile laterale ies în bulevarde – proiectantul Peşterii Limanu nu a avut nici un gând de sistematizare, scrie natgeo.ro.
Peștera Limanu din Dobrogea este considerată a fi orașul subteran al României. Numită şi Peştera Caracicola sau Peştera La Icoane, această peșteră are lungime de cca 4.000 metri. Poate părea mult, dar nici măcar nu este cea mai lungă peşteră dobrogeană. Cu toate acestea, legenda spune că cei care intră aici nu se mai întorc.
Şi mai bizar este aspectul unor galerii, care au secţiune rectangulară foarte regulată, de ca şi cum au fost cioplite de om. În realitate este vorba de o morfologie specifică peşterilor dezvoltate în calcare cu stratificaţie orizontală, în ceea ce geologii denumesc structuri tabulare. (Peştera Mammoth din SUA, cea mai lungă din lume, de peste 600 km, are multe astfel de galerii şi acolo nu spune nimeni că a fost săpată de om). Dar la Limanu, pentru a face lucrurile şi mai complicate, unele sectoare de galerie chiar au fost cioplite de oameni.
Galeriile Peșterii Limanu sunt ramificate într-un mod amețitor, pentru că proiectantul Peşterii Limanu nu a avut nici un gând de sistematizare, devenind astfel un adevărat labirint, potrivit natgeo.ro.
În astfel de locuri se văd foarte clar urmele de daltă. Mai mult decât atât, pentru a nu risca ca bolta să se prăbuşească peste săpători, au fost clădite din dale de calcar pilieri şi ziduri de sprijin. Dar cine să fi fost miserioşii cioplitori troglodiţi?
Vasile Boroneanţ a descoperit incizii şi desene în cărbune
Scormonind în trecutul acestei peşteri, arheologul Vasile Boroneanţ a descoperit incizii şi desene în cărbune pe care le-a apreciat ca fiind foarte vechi, posibil neolitice. Altele posibil dacice. (Unii cred chiar că Limanu ar fi peştera Keirys, despre care vorbeşte Dio Cassius în Istoria Romană. El spune că după ce în războiul dintre regişorii dobrogeni Rholes şi Dapix cei din urmă au fost învinşi, ei s-au ascuns într-o peşteră, cu familii, vite şi tot avutul.
Prinzând de veste, inamicii i-au zidit acolo, tranformând peştera într-un uriaş cavou. Istoricul Constantin Daicoviciu credea că ar fi vorba despre peştera Gura Dobrogei, unii arheologi bulgari cred că grota Keirys e la ei. Cunoscând topografia galeriilor din Limanu, cu galerii în care mergi mai mult târâş şi în mersul piticului, îmi e greu să cred cum a încăput acolo populaţia unui regat, cu vite cu tot.
Totuși, legendele nu se opresc aici. Se spune că peștera ar fi o poartă către lumea de dincolo de moarte și că tot felul de zgomote dubioase se aud din adâncuri. Și pentru această legendă, specialiștii au o explicație științifică. Potrivit lor, zgomotele ar fi, de fapt, provocate de vântul care străbate numeroasele galerii ale orașului subteran, dar sunt percepute diferit de psihicul uman.
În mare pare, Peștera Limanu s-a format în mod natural în calcar, dar unele sectoare de galerie au fost cioplite de oameni. În orașul subteran au fost făcute pilieri şi ziduri de sprijin, din dale de calcar. De asemenea, arheologul Vasile Boroneanţ a descoperit incizii şi desene în cărbune pe care le-a apreciat ca fiind foarte vechi, chiar neolitice, iar unele dacice.
Deci e incomod doar gândul că acum câteva mii de ani oamenii să-şi fi căutat de lucru prin scundele labirinturi.
Locuitorii cetăţii Callatys, în urmă cu aproape două milenii ciopliseră altare
Într-o porţiune mai uşor accesibilă a peşterii s-a descoperit ceramică grecească şi opaiţe, ce arată că locuitorii cetăţii Callatys, în urmă cu aproape două milenii ciopliseră altare unde veneau poate să se închine zeului Mithras. Dar cel mai probabil ar fi că, odată cu răspândirea creştinismului în secolul al X-lea, s-a încercat transformarea peşterii într-un lăcaş de cult, după exemplul binecunoscut al grotelor-chilii şi grotelor-bisericuţe săpate în cretă de călugării pietrari de la Basarabi.
După cum e posibil ca strania configuraţie geologică să le fi inspirat oamenilor din trecut sentimente religioase, că funcţia de lăcaş de cult s-a perpetuat în diferite epoci. Despre peşteră s-au spus tot felul de poveşti fanteziste. Localnicii încearcă să vă convingă că galeriile ajung sub sat, în beciuri şi pe sub fântâni pe unde ies lilieci, ba chiar răzbat până în Bulgaria. În anul 1956 o echipă de cercetători de la Institutul de Speologie Emil Racoviţă a cercetat amănunţit peştera şi a topografiat 3.600 metri de galerii.
Întregul labirint se întinde sub platoul calcaros de la marginea localităţii, la foarte mică adâncime.
Au fost descrise specii valoroase de organisme troglobionte şi de lilieci. Speologii amatori au relaut explorările în anii 80, descoperind puţine galerii noi. Vremurile moderne au adus doar profanarea. Limanu a fost poluată în fel şi chip. Într-o galerie a apărut chiar un loc de ritualuri sataniste, decorat cu zvastici, cu un eşafod pentru sacrificat pisici şi lilieci.
În prezent Peştera Limanu este declarată arie protejată şi se află în custodia Asociaţiei GESS, care îşi onorează misiunea, dar cu mare dificultate. De exemplu, poarta metalică de 350 kg care proteja intrarea a fost smulsă cu un taf şi vândută la fier vechi.
