Știri Agricole

O nouă taxă pe ambalaje din 2021. Cum va funcționa garanția de reciclare pentru care se va plăti în plus

O nouă taxă pe ambalaje din 2021. Cum va funcționa garanția de reciclare pentru care se va plăti în plus
sistem de garantie-retur

Sistemul de garanție va fi extins începând cu anul 2021. Această acțiune presupune ca sticlele reutilizabile de apă, bere şi suc, dar și PET-urile și dozele de aluminiu să poată fi returnate în magazine.

Cum va funcționa sistemul de garanție extins

Practic, de fiecare dată când un cumpărător va achiziționa o sticlă de apă sau o doză de bere sau energizant, va plăti cu 50 de bani în plus, această sumă reprezentând garanția de reciclare. După ce conținutul sticlei a fost consumat, cumpărătorul trebuie să o curețe și să o returneze magazinului pentru a-și recupera cei 50 de bani.

Această idee a sistemului garanție-retur a fost subliniată într-un act normativ care a fost pus în dezbatere de Ministerul Mediului. Actul normativ vine în sprijinul reciclării, România fiind pe ultimul loc din Europa privind reciclarea. În plus, începând cu 1 ianuarie, România va trebui să plătească Uniunii Europene o taxă pentru cantitatea mare de plastic nereciclat.

Scopul Ministerului Mediului este ca România să ajungă prin acest sistem de garanție-retur la un grad de colectare de minimum 90% a ambalajelor de băuturi, în trei ani.

Ce se poate recicla în România

Firmele de reciclare din România reciclează pet-uri, folia de plastic de la baxurile de apă, sticle de șampon, detergent, balsam, găletușe de iaurt și lăzi de plastic. Alte materiale plastice ajung fie la groapa de gunoi fie la ardere pentru producție de energie. De asemenea, se mai pot recicla: aluminiu, hârtie, carton, deșeuri electrice și electronice, ulei.

În România, rata de reciclare a deșeurilor municipale rămâne foarte scăzută, doar 14%, şi include 7% din reciclarea materialelor şi 7% din compostare. În 2017, generarea de deşeuri municipale pe cap de locuitor în România a fost de 272 kg, mai mare cu 18 kg decât în 2013, dar cu mult sub media UE care este de aproximativ 487 de kg.

Dacă ți s-a părut interesant acest articol, te invităm pe pagina de Facebook Agromedia.ro pentru mai multe discuții despre agricultură, trucuri și sfaturi pentru gospodari!

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.