Știri Agricole

Noi amenzi, de la 1 ianuarie 2021, pentru românii care nu aruncă fructele și legumele vechi separat. Reprezentanții firmelor de salubrizare: „Legea nu va putea fi aplicată”

Noi amenzi, de la 1 ianuarie 2021, pentru românii care nu aruncă fructele și legumele vechi separat. Reprezentanții firmelor de salubrizare „Legea nu va putea fi aplicată”
Noi amenzi, de la 1 ianuarie 2021, pentru românii care nu aruncă fructele și legumele vechi separat. Reprezentanții firmelor de salubrizare „Legea nu va putea fi aplicată”

Deși încă nu există stații de compostare special destinate deșeurilor biodegradabile, noua lege care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021, presupune ca românii să arunce frunctele și legumele degradate separat de restul gunoiului.

Deșeurile biodegradabile ar trebui aruncate separat, asemenea plasticului și hârtiei, iar cei care nu vor respecta această regulă vor primi amenzi de până la 20.000 de lei.

Totuși, reprezentanții firmelor de salubrizare susțin că această lege nu va putea fi aplicată nici măcar în București, din cauza lipsei stațiilor de compostare destinate acestei acțiuni.

Amenzi de până la 20.000 de lei

Parlamentarii doresc ca resturile biodegradabile să nu mai fie aruncate în același vas, ci să fie colectate separat, așa cum ar trebui să se întâmple cu plasticul și hârtia.

Așadar, gospodarii care nu respectă legea pot primi amenzi de minim 400 de lei, în schimb, societățile comerciale pot primi amenzi de până la 20.000 de lei.

Firmele de salubrizare sunt obligate să ridice aceste deșeuri separat și să le tranforme în compost pentru agricultură.

În prezent, nu există stații speciale de compost

Noua lege vine în sprijinul agriculturii și al mediului, deși nici vechile reguli legat de plastic sau hârtie nu se păstrează.

Deși anumiți primari vin în sprijinul proiectului, directorii societăților de salubrizare susțin că termenul limită este prea scurt.

„Acest termen, 1 ianuarie 2021, este nerealist, este mai degrabă utopic. România să pună-n practică această nouă fracție de deșeuri, tot fluxul și prelucrat, are nevoie de peste 5 milioane de pubele, are nevoie de câteva sute de mașini.

Nu există mai departe facilitățile. Respectiv stațiile de compost care să preia și să prelucreze aceste tipuri de deșeuri.

Aceste deșeuri organice ajung până la 50% din cantitatea de deșeuri generate de populație”, a comunicat Dan Ceaușescu, director societate de salubrizare.

Românii sunt nemulțumiți de lipsa condițiilor care pot asigura o bună funcționare a reciclării și a realizării de compost.

Oamenii susțin că, deși ar putea să arunce legumele separat cu ajutorul stațiilor speciale, acesta se adună în cuva mașinii, la grămadă.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    1 Comment

    1. Resturile de la mâncare unde se aruncă (de exemplu, oasele de pasăre)? Resturile de legume și fructe în ce le punem ? Pungile din comerț sunt biodegradabile? Cum și în ce condiții se face constatarea care are drept urmare o amendă?

    Comments are closed.