Insomnia este o boală cu care mulți se confruntă în acest moment. De vină pot fi stresul, problemele, stilul de viață agitat, dar un rol important îl are și alimentația noastră. Vezi ce trebuie să consumi pentru a te odihni mai bine, dar și ce alimente trebuie să eviți ca să scapi de insomnie.
Alimentele care combat insomnia
De multe ori ni se întâmplă să avem dificultăți când încercăm să adormim și niciun truc nu ne ajută, nici măcar număratul oilor, vechiul truc. Există, însă, o mare legătură între alimentația noastră și lipsa somnului, la care trebuie să fim atenți.
„Majoritatea oamenilor care suferă de insomnie ar putea să doarmă ca nişte pui de căţeluşi dacă ar fi dispuşi să facă nişte mici schimbări”, susţine specialistul în studii asupra somnului, Jacob Teitelbaum.
Specialistul se referă la faptul că am putea să dormim liniștiți dacă renunțăm la anumite obiceiuri. Astfel, bananele sunt unele dintre alimentele care reduc insomnia. Substanțele pe care le conțin induc somnul și ne relaxează.
Migdalele conțin doze mari de melatonină, un hormon ce ajută la reglarea somnului și a ciclului de trezire. Acestea pot fi consumate fără probleme seara, pentru că sunt bogate în grăsimi sănătoase și nu conțin sare și grăsimi saturate.
Și laptele cald ne ajută foarte mult să ne calmăm. Încă din copilărie, părinții sau bunicii apelau la acest truc pentru a ne asigura un somn liniștit. În lapte putem adăuga și puțină miere, iar gustul va fi unul delicios. Și un ceai îndulcit tot cu miere sau simplu ajută perfect.
Un amestec din două ingrediente pe care le ai în bucătărie te scapă de durerile de cap, îți întărește imunitatea, îți dă energie, te ajută să adormi și crește nivelul de hormoni ai fericirii din organism.
Descoperirea a fost făcut de dr. Matt Stone, un cercetător american care a publicat numeroase cărți de nutriție, iar cele două ingrediente sunt zahărul și sarea.
Cum o prepari
Amestecă 5 lingurițe de zahăr cu o linguriță de sare într-un borcan de sticlă. Păstrează substanța obținută la loc ferit de umezeală, iar seara, înainte de culcare, ia o cantitate mică între degete și pune-o sub limbă. Lasă amestecul să se dizolve și vei simți efectul.
Ce ne provoacă insomnie
Înghețata consumată seara poate fi un inamic împotriva somnului, așa cum sunt cam toate dulciurile. Aceasta conține zahăr şi carbohidraţ, ceea ce ne stimulează creierul și ne face să stăm de veghe multe ore.
Carnea roşie consumată seara nu va fi digerată bine şi va rămâne în stomac pe toartă perioada nopţii. De preferat ar fi să consumăm seara ceva ușor. Dacă nu putem renunța la carne, cea de curcan este potrivită seara.
Este important să renunțăm la consumul de alcool, mai ales seara, precum și la cel de cafea. Ia o gustare înainte de culcare, cel mult cu o oră înainte să te bagi în pat, dar asigură-te că apelezi la alimentele potrivite.