Printre factorii de mediu importanți pentru dezvoltarea corespunzătoare a orhideelor, precum lumina, umiditatea și solul, se află și tratamentele care vor ajuta rădăcinile plantei.
Îngrășământ natural pentru orhidee
Fiind destul de sensibilă, orhideea are nevoie de îngrășăminte care să-i ofere substanțele nutritive atât de importante. Unele dintre acestea se pot prepara în casă, folosind ingrediente pe care le regăsiți ușor în gospodărie.
Pentru a obține fertilizatorul, veți avea nevoie de:
- o coajă de banană
- un litru de apă
- un borcan de un litru cu capac
Modul de preparare:
Coaja bananei se taie în bucățele mici, și se adaugă în borcan, alături de apă. Borcanul se acoperă, iar apoi se lasă cel mult 12 ore la infuzat. Fertilizatorul se utilizează o dată la trei săptămâni, folosind câte opt linguri din soluție pentru fiecare orhidee, mai ales în perioada de înflorire.
În plus, acest îngrășământ natural va ajuta planta să-și întărească sistemul radicular, producând mai multe tije florale și boboci.
Legende și mituri despre orhidee
Una dintre cele mai populare legende despre orhidee este a tânărului Orchis, născut, în Grecia Antică, dintr-o frumoasă nimfă și un satir vânjos. Aflat la una dintre petrecerile lui Bachus, Orchis a încercat să atace o preoteasă aflată la ceremonie.
Zeii l-au pedepsit pentru comportamentul său, condamnându-l să fie sfâșiat de animale. Se spune că din rămășițele trupului său a crescut cea mai gingașă dintre flori – o orhidee – care amintește zeilor de cel care i-a dezonorat.
În Japonia, orhideea este cunoscută drept floarea care a combătut infertilitatea unei regine. Aceasta încerca să facă un copil, însă soarta nu era de partea ei. Totuși, după ce a inhalat în mod repetat parfumul unei orhidee, regina a adus pe lume 13 moștenitori.
În tradiția creștină, orhideea este asociată cu o poveste despre furt. Se spune că un călugăr a fost ispitit să fure mâna unei statui de aur cu pruncul Iisus și a fugit cu ea în munți. Călugărul s-a pierdut pe potecile muntelui, fiind istovit și rănit, așa că a ales să îngroape mâna de aur furată, înainte de a-și da duhul.
Un an mai târziu, în locul unde a fost îngropat prețiosul obiect, a răsărit o orhidee minunată și firavă.