Dafinul, în calitate de plantă de interior, nu numai că înfrumusețează încăperea dar produce și fitocide care omoară virușii și bacteriile.

Primul pas este pregătirea corectă a semințelor.

Frecăm boabele cu hârtie abrazivă, deoarece au nevoie de scarificare.

După acest proces, înmuiem semințele în apă caldă timp de câteva zile, iar după ce se umflă le transferăm într-un vas umplut cu nisip calcinat umed, la o adâncime de 1 cm.

Acoperim vasul cu folie transparentă și lăsăm semințele la germinat, la cald și la lumină.

Nu uităm să udăm periodic nisipul.

Îndepărtăm folia de tot numai atunci când apar primele plante mici.

Ulterior, când apar și primele 3-4 frunze, transplantăm răsadul în ghiveci.

Sfat: Ca răsadurile să crească suficient până la vară, trebuie să semănăm semințele fie toamna târziu, fie iarna devreme.

Dafinul se poate înmulți și prin butășire și este un proces simplu:

De pe tufa de dafin tăiem 1 ramură verde de 20-25 cm.

Împărțim apoi ramura în butași cu câte 2 sau 3 frunze, rupând cele inferioare.

Tăiem oblic capătul butașului, după care îl prelucrăm cu un stimulator de creștere a rădăcinilor.

Plantăm butașul într-un vas cu nisip umed sau într-o sticlă de plastic tăiată pe care-l acoperim apoi cu un borcan, păstrând astfel un nivel ridicat de umiditate.

De 2 sau 3 ori pe săptămână trebuie să stropim butașul cu apă.

După ce are loc înrădăcinarea, aproximativ în 3 sau 4 luni, putem sădi noua noastră plantă în ghiveci.

Pentru a transplanta puieții, avem nevoie de un ghiveci umplut cu 1 parte de mușchi de turbă, perlit și 2 părți de compost.

O altă opțiune este să cumpărăm sol gata preconizat pentru suculente, de la magazinele de specialitate.

Înălțimea tufei depinde de mărimea ghiveciului.

După ce am pregătit ghiveciul, desfacem lăstarii tineri ai sistemului radicular în sol, cu grijă, presărând un pic de pământ.

După procesul de transplantare, punem ghivecele cu lumină difuză sau semiumbră, și nu sub razele directe ale soarelui.

Sfaturi:

Temperatura ideală pentru dafin este între 15-20 de grade Celsius vara și între 10-12 grade Celsius iarna.

Trebuie să stropim dafinul sau să-i facem un duș o dată pe lună, deoarece preferă aerul umed.

După aproximativ 2 ani după plantare, vom avea un mic copac pe care va trebui să-l sădim în alt ghiveci.

Dacă îi acordăm atenție și o îngrijire corectă, dafinul poate crește la o înălțime de 2 m.

Dacă dorim să strângem frunzele, facem acest lucru în luna noiembrie sau decembrie, întrucât aceasta este perioada în care ele conțin cele mai multe uleiuri esențiale.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.