Descoperă

De ce nu trebuie să folosim cuțitul pe 29 august. Tradiții și obiceiuri de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

De ce nu trebuie să folosim cuțitul pe 29 august. Tradiții și obiceiuri de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul
De ce nu trebuie să folosim cuțitul pe 29 august. Tradiții și obiceiuri de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, cel care a anunțat venirea lui Hristos, numit și Înaintemergătorul, este cinstit în credința creștină prin 7 sărbători. Pe data de 29 august, creștinii prăznuiesc Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, ziua în care și-a pierdut viața, la cererea Împăratului Irod.

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul lui Hristos

Ioan Botezătorul a anunțat că s-a arătat Mesia cel așteptat: „Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3;11)

Sfântul Ioan s-a născut dintr-un preot pe nume Zaharia și o descendentă a lui Aaron, Elisabeta. Nu se cunosc informații legate de prima parte a vieții lui, însă Sfântul Ioan și-a dedicat viața rugăciunii și și-a trăit toată tinerea în pustietate, propovăduind rugăciunea, postul și pocăința: „Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele mulţimii de iudei” (Matei 3;6).

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a sfârşit muceniceşte, după ce i-a atras mânia lui Irod atunci când i-a făcut observație despre păcatul său. Irod s-a căsătorit cu sora fratelui său, pe nume Irodiana. Aceasta s-a folosit de fiica ei, Salomeea, pentru a-i cere lui Irod capul Sfântului Ioan.

Tradiții și obiceiuri

Una dintre cele mai importante tradiții ale acestei zile este interzicerea folosirii obiectelor ascuțite. Astfel, de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul nu se folosește cuțitul, ci totul se rupe cu mâna. De asemenea, nu se toacă și nu se mănâncă varză, pentru că „sfântului de șapte ori i s-a tăiat capul ca pe varză și iarăși a înviat”.

În această zi nu se mănâncă produse cu formă rotundă, nu se bea vin roșu și nu se consumă legume și fructe de culoare roșie și nimic care să amintească de sânge.

Tradiția populară spune că femeie chefuiesc în această zi fără bărbați, considerând că este „ziua în care sunt la fel de mari ca și ei”.

Totuși, în ziua de 29 august se ține post, fiind o asociere cu Vinerea Patimilor.

Rugăciune de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

„O Mergătorule înainte al Domnului şi Botezătorule a lui Hristos, mari şi multe sunt vredniciile date ţie de Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost prorocit. Tu, după făgăduinţă şi prorocie Îngerească, te-ai şi născut.

Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatatlui tău s-a pecetluit.

Tu, din copilărie, în pustie ai vieţuit şi, ca o pasăre a cerului, desăvârşit neagoniseala ai iubit, cu agurida şi cu miere sălbatică te-ai hrănit.

Tu, cu duhul şi cu puterea lui Ilie , în lume te-ai arătat şi nelegiuirea lui Irod şi a tuturor celor asemenea lui ai mustrat.
Tu eşti martorul cel preavestit al Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi.

Tu pe Mântuitorul către mulţimea popoarelor L-ai mărturisit şi cu degetul tău L-ai arătat pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.

Tu, de către însuşi Domnul, mai mult decât prooroc ai fost mărturisit şi, după Născătoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om născut din femeie.

Prin mijlocirea sfintelor şi preaputernicelor tale rugăciuni, ajută-mă să dobândesc mila lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ceasul cel de pe urmă al sfârşitului meu.

Amin!”

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Descoperă