Trucuri și sfaturi

Cum se vopsesc ouăle de Paște natural. Soluții simple din gospodărie

Cum se vopsesc ouăle de Paște natural. Soluții simple din gospodărie
Cum se vopsesc ouăle de Paște natural. Soluții simple din gospodărie

Vopsitul ouălor de Paște este o tradiție cu simbol religios important, însă și o activitate pe care părinții o pot face cu cei mici. Chiar dacă, în comerț, se regăsesc nenumărate variante de vopseluri chimice, variantele naturale, învățate de la bunici, nu sunt doar mult mai sănătoase, ci pun imaginația în valoare.

Astfel, ouăle vor fi unice, iar procesul mult mai amuzant. Chiar dacă ar putea părea mai greu, există varinate simple, ajutându-ne de produse pe care le găsim în casă sau în curte. Așadar, vă prezentăm câteva opțiuni naturale de vopsit ouă:

De ce veți avea nevoie

  • o pereche de dresuri vechi
  • câteva fire de verdeață proaspătă, asemenea pătrunjelului sau leușteanului
  • ouă albe
  • jumătate de pungă de coji de ceapă galbenă
  • sare
Cum se vopsesc ouăle de Paște natural. Soluții simple din gospodărie

Primul pas este să puneți cojile de ceapă la fiert, acoperite de apă până când oala se umple cam trei sferturi. După ce cojile au fiert timp de 10 minute, adăugați sarea. În timp ce cojile fierb, ne putem ocupa de ouă.

Cum se vopsesc ouăle de Paște natural. Soluții simple din gospodărie

Varianta 1 – Model cu verdețuri

Adăugați frunzulițele de verdeață după preferință pe ou. Apoi, îmbrăcați oul în dres, având grijă ca frunzulița să nu se miște din locul original. Faceți nod, pentru a vă asigura că dresul a securizat bine frunzulițele și că acestea nu se vor mișca și legați cu ață sau sfoară.

Cum se vopsesc ouăle de Paște natural. Soluții simple din gospodărie

Varianta 2 – efect de marmură

Împăturiți ouăle în cojile de ceapă în așa fel încât oul să fie acoperit complet. Introduceți oul în dres, strâns și cu grijă, și apoi faceți nod pentru a securiza bine cojile de ceapă peste ou și legați cu ață sau sfoară. Apoi, ouăle se pun la fiert pentru 10 minute și se lasă la răcit până când nu mai frig. Dresurile se taie cu o foarfecă.

Cum se vopsesc ouăle de Paște natural. Soluții simple din gospodărie
Cum se vopsesc ouăle de Paște natural. Soluții simple din gospodărie

Varianta 3 – nuanțe lemnoase

Aceasta este cea mai simplă variantă și nu necesită dresuri. Tot ce trebuie să faceți este să puneți ouăle direct în oală, împreună cu foile de ceapă și să le lăsați să fiarbă timp de 10 minute, puțin mai mult dacă vreți și nuanțe mai închise. Rezultatul va fi superb!

Cum se vopsesc ouăle de Paște natural. Soluții simple din gospodărie

Cum să faci ouăle să strălucească?

Pentru ouă strălucitoare care vor impresiona toată familie, tot ce trebuie să faceți este să puneți puțin ulei pe un prosop de hârtie și să frecați ușor oul.

Cum se vopsesc ouăle de Paște natural. Soluții simple din gospodărie

Ouăle vor avea imprimeuri și culori naturale, imposibil de reprodus cu vopselurile din comerț.

Cum se vopsesc ouăle de Paște natural. Soluții simple din gospodărie

Sperăm că v-au fost de folos sfaturile noastre pentru vopsirea ouălor de Paște. Spor la treabă!

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.