Lăcrămioarele sunt unele dintre cele mai speciale și firave flori ale primăverii, purtând denumirea științifică de Convallaria majalis L., făcând parte din familia Liliaceae. Aceste flori își au originea în Europa și Asia și sunt foarte tolerante în privința spațiului pe care îl împart cu alte flori.
Astfel, acestea pot fi plantate lângă Cerceii doamnei (Dicentra Spectabilis), cu Dumbravnicul (Melissophyllum Mellitus), cu nastureii colorați și regina nopții. Mai este cunoscută sub numele de mărgăritar, dumbrăvioară, clopoțele sau iarba Sfântului Gheorghe.
Plantare lăcrămioare
Aceste flori de primăvară pot fi plantate în orice spațiu umbros, preferând un sol afânat. Bulbii se plantează în așa fel încât partea de sus a rădăcinii să se afle puțin sub nivelul solului, deci la adâncime mică. Solul trebuie combinat cu alte materiale organice pentru a se asigura o bună drenare (turbă, compost, rumeguș sau îngrășământ natural descompus), iar, după plantare, lăcrămioarele trebuie udate des.
Momentul optim de plantare este în luna aprilie, iar specialiștii recomandă menținerea bulbilor în apă caldă timp de câteva ore înainte de plantare cu scopul de a încolți mai rapid. Pe timpul iernii, lăcrămioarele pot rămâne în pământ, urmând să înflorească natural, primăvara următoare.
Lăcrămioara, o floare extrem de simbolică
Una din legendele de conotație religioasă ale lăcrămioarei este legat de denumirea populară de „lacrimile Fecioarei Maria” în câteva țări europene. Acest nume este primit prin prisma faptului că, se spune în popor, lăcrămioarele au crescut din lacrimile Fecioarei, atunci când plângea lângă crucea pe care a fost răstignit Iisus.
În natură, lărămioarele au rolul de a face privighetorile să cânte atunci când înfloresc, iar mirosul îmbietor cucerește tot spațiul. În plus, tinerii îndrăgostiți culegeau lăcrămioare, în credința că le va purta noroc în dragoste. Aceste flori sunt des întâlnite în florile de mireasă, reprezentând puritatea și modestia.
Pădurile Sfântului Leonard, din Franța, și-au primit acest nume datorită unei legende conform căreia Leonard, din dorința de a-și petrece viața discutând cu Dumnezeu, s-a luptat cu un balaur care dorea să-l întoarcă de la credință. Astfel, în locurile în care a căzut sângele balaurului au crescut plante toxice și otrăvitoare, iar în locurile în care a căzut sângele lui Leonard au crescut lăcrămioare.
O altă legendă spune povestea tristă a doi frați, din vremurile de demult. Aceștia, frate și soră, copiii regelui, își petreceau tot timpul împreună și erau foarte apropiați. Atunci când cei doi au împlinit 10 ani, o boală teribilă s-a abătut peste regat, iar fata a fost răpusă fără milă. După o scurtă perioadă aceasta a murit, iar lacrimile fratelui ei s-au transformat în florile albe care au crescut în toate văile regatului, primind numele de lăcrămioare.
Legenda lăcrămioarei de Vasile Alecsandri
– I –
În rai nici o minune plăcută nu lipsea.
Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea,
Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sânuri arome nesfârşite.
Lumina era moale şi-ndemnătoare şopţii.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopţii.
Prin arbori cântau păsări, prin aer zburau îngeri,
Şi nu găseau răsunet în el a lumii plângeri;
Căci scris era pe ceruri, pe frunze şi pe unde:
„Nici umbra de durere aice nu pătrunde”.
Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite,
Stau sufletele blânde, iubinde, fericite,
Gustând în liniştire cerească veselie
Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.
Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare…
Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.
– II –
Şi iată că soseşte un oaspe de pe lume,
Un suflet alb şi tânăr pe-un nor de dulci parfume;
Iar sufletele toate îi ies lui înainte,
Primindu-l cu zâmbire, cu gingaşe cuvinte,
Şi-i zic: „În raiul nostru bine-ai sosit, copile!
Curând plecaşi din viaţă! Nu plângi a tale zile?”
„Nu, căci am dat o clipă de viaţă trecătoare
Pe alta mai ferice şi-n veci nepieritoare.”
„Şi nu ţi-e dor acuma de lumea pământească?”
„Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.”
„Cum? Nu laşi nici o jale pe urma ta duioasă?”
„Ah! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă
Şi vecinic după dânsa voi plânge cu durere!”
Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere,
Şi lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.
De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare!
