Rețete

Cum se face zacusca de fasole, cea mai iubită conservă pentru iarnă

Cum se face zacusca de fasole, cea mai iubită conservă pentru iarnă
Cum se face zacusca de fasole, cea mai iubită conservă pentru iarnă

Zacusca este, în general, un preparat absolut delicios, dar și foarte divers. Zacusca de fasole este o conservă de iarnă extrem de apreciată, având un gust minunat.

În perioada în care legumele se găsesc pe toate tarabele piețelor, gospodinele aleg să le conserve așa cum au învățat de la mamele lor, transformându-le în cele mai gustoase preparate care se pot consuma la orice oră.

Zacusca de fasole – ingrediente și pregătire

Iată care sunt ingredientele necesare pentru zacusca de fasole:

  • 1 kg fasole uscată
  • 1 kg ceapă
  • 2 kg ardei (kapia, gogosari sau ardei gras roșu)
  • 1 kg roșii bine coapte
  • 2 morcovi
  • 200 ml ulei
  • 1 lingură sare
  • piper
  • ardei iute după gust
  • 2 frunze dafin
  • 2-3 căței de usturoi

La nevoie, dublați cantitățile.

Pentru a vă asigura că zacusca de fasole o să vă iasă perfectă de fiecare dată, trebuie să urmați câțiva pași foarte importanți. Fasolea trebuie pusă la înmuiat cu o seară înainte pentru a grăbi procesul de fierbere.

După ce a stat la înmuiat, fasolea se pune la fiert. Aceasta trebuie să fiarbă în trei ape. După ce a fiert bine, se pune scurge apa și fasolea se lasă la răcit.

Ceapa se taie mărunt, morcovul și roșiile se dau prin răzătoare. Ardeii se coc și se curăță, apoi se taie fâșii.

Înainte de a vă apuca de zacusca propriu-zisă, nu uitați să sterilizați borcanele în care urmează s-o puneți.

Zacusca de fasole – cum se prepară

Ceapa se pune la călit în ulei și se lasă timp de câteva minute, amestecând încontinuu. Se adaugă puțină apă, apoi se pun și ardeii copți atunci când ceapa s-a înmuiat. Imediat se pun și roșiile, alături de sare, piper și foile de dafin.

După ce ingredientele s-au omogenizat, puteți să adăugați și boabele de fasole (fie întregi, fie pasate la robot). După ce amestecul dă în clocot, se adaugă usturoiul, dar și sare și piper după gust.

Zacusca de fasole se pune în borcane dezinfectate. Se sigilează bine capacul și se pune la fiert, la bain marie, unde trebuie să fiarbă 35 – 40 de minute după ce a dat în clocot.

Borcanele cu zacuscă se lasă la răcit în apa în care au fiert. După răcire, se depozitează într-un loc răcăros.

Zacusca este un preparat perfect pentru persoanele care nu au foarte mult timp să gătească, mai ales că vine în multe variante: de vinete, de ciuperci de fasole, sau chiar zacuscă de pește.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Rețete