Buruienile pot sustrage lumina, apa și substanțele nutritive atât de importante pentru plante. Tocmai de aceea, în special în perioada primăverii, este important ca acestea să fie eliminate. Din nefericire, există puține modalități ecologice prin care se pot combate complet buruienile, însă, metodele naturiste sunt foarte eficiente atunci când sunt efectuate ca la carte.
Combaterea buruienilor cu metode naturale
Dacă nu doriți să folosiți substanțe chimice și, de multe ori toxice, atunci puteți apela la una dintre metodele de mai jos pentru a îndepărta buruienile dintre plantele din grădină. În perioada primăverii, odată cu apariția soarelui, a insectelor și a temperaturilor călduroase, buruienile își fac apariția și fură, de cele mai multe ori, din resursele necesare unei dezvoltări corespunzătoare a plantelor.
Pentru a le diminua creșterea sau apariția, vă puteți folosi de una dintre metodele naturale, non invazive, pe care vi le propunem.
În cazul în care atacul buruienilro nu este puternic, puteți să folosiți apa clocotită pe care să o vărsați la rădăcina acestora. De asemenea, alcoolul este eficient în această situație. Puteți obține o soluție din apă, alcool și puțin detergent de vase care va usca buruienile.
Prevenția este foarte importantă. În acest sens, puteți să efectuați procesul de mulcire, acoperind solul cu materie organică. În acest fel, umiditatea din sol va fi menținută, iar buruienile nu vor mai crește. O altă metodă foarte bună este să îndepărtați buruienile imediat ce apar, mai ales imediat după ploaie, atunci când pământul este moale, iar rădăcinile ies foarte repede din pământ.
Eliminarea buruienilor cu produse din gospodărie
Sarea este eficientă atunci când doriți să eliminați buruienile din alei, sau de pe lângă casă. Acesta nu poate fi folosită în grădina de legume sau de flori, deoarece poate influența negativ calitatea solului.
Totuși, pentru a nu permite creșterea buruienilor printre pavele, sau pe lângă aleile de beton, puteți folosi o soluție formată din două părți de apă și una de sare.
Oțetul este una dintre cele mai bune metode naturale de a elimina buruienile. Atunci când temperatura zilei a atins punctul maxim, la miezul zilei, puteți pulveriza oțet în concentrație de 9% acid acetic, diluat sau nediluat, în funcție de cât de mult s-au întins buruienile. Specialiștii nu recomandă folosirea soluției de oțet imediat după ce a plouat sau dacă se anunță precipitații în următoarele 24 de ore.
Pentru un efect mai puternic, puteți combina sarea și oțetul, în părți egale, în condițiile în care ziua este foarte călduroasă și nu există șanse să plouă.
Bicarbonatul de sodiu este o altă soluție naturală foarte eficientă contra buruienilor. În timpul prânzului, în intervalul orar 12:00 – 15:00, puteți obține o soluție formată din două linguri de bicarbonat și o cană cu apă pe care să o pulverizați peste zona afectată.