Constantin Ionescu, directorul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a spus luni seară, la Digi 24, că seismul cu magnitudinea 4,9 care a avut loc astăzi în Arad este puternic, semnificativ, pentru zona respectivă.
El a explicat ce înseamnă un cutremur cu magnitudinea de 4,9 și în ce categorie este integrat. „Depinde de zona în care se produce și la ce adâncime are loc epicentrul. Dacă un cutremur se produce la un km adâncime și este sub un oraș, intensitatea poate fi destul de mare și să producă pagube. Dacă ne referim la zona seismică Vrancea, pe care o știm, acolo un cutremur de 4,9 se simte, dar nu produce nicio pagubă. Depinde de zona respectivă. În cazul de față, e un cutremur puternic, semnificativ pentru zona respectivă”, a spus directorul INFP.
În ce privește replicile care pot avea loc, Constantin Ionescu spune că în acest moment e greu de estimat cum vor evolua lucrurile, pentru că „epicentrele din zona Banatului migrează în funcție de tensiunile care se acumulează în faliile de suprafață”.
„Este posibil(să apară replici). Am văzut că a apărut la o oră și ceva de la primul cutremur. Acum nu știm exact cum va fi evoluția acolo, în zona respectivă. Zona este cunoscută din punct de vedere seismic. Epicentrele din zona Banatului migrează în funcție de tensiunile care se acumulează în faliile de suprafață”, a mai spus Constantin Ionescu, la Digi 24.
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,9 s-a produs luni, la ora locală 20:46, în judeţul Arad. Seismul a fost urmat de o replică cu magnitudinea 4,3, produsă la adâncimea de 10 kilometri, potrivit INFP. În Arad şi Lipova, locuitorii de la blocuri încă sunt pe străzi, schimbând impresii şi spunând că a fost cel mai intens cutremur pe care l-au simţit în zonă.
„S-au zguduit ferestrele şi uşa de la apartament s-a deschis. Stau la etajul şase şi am simţit foarte puternic cum se clătina totul în jur. Prima reacţie a fost să fug, dar apoi mi-am adus aminte că nu e indicat să fii pe casa scării când e cutremur. Am coborât din bloc când s-a terminat şi toată lumea era afară să schimbe impresii. Sperăm că nu vor fi replici sau vor fi mai uşoare”, a spus un locatar din cartierul Aurel Vlaicu, Gabor Sinka, citat de Agerpres.