Deși, de cele mai multe ori, smochinele se cultivă în zone cu climă mediteraneană, în România există un loc unic unde delicioasele fructe sunt cultivate și atât de apreciate încât au propriul festival.

Unde este Țara Smochinelor

Este vorba de Sviniţa, județul Mehedinți, un tărâm acum cunoscut drept Țara smochinelor. În această localitate oamenii au smochini în curte precum corcodușii sau prunii.

În această zonă a Olteniei, sunt cultivați peste 5.000 de smochini anual, fiind o zonă cunoscută în întreaga Europă datorită fructelor delicioase care, de obicei, sunt plantate în Turcia, Grecia, Portugalia, Albania sau Spania.

Zona este locuită în mare parte de etnici sârbi, iar legenda spune că acești pomi fructiferi au fost aduși acum 300 de ani din insula Ada-Kaleh(acum sub ape, datorită construirii barajului de la Porţile de Fier). Astfel, de peste 20 de ani, fiecare familie are cel puțin câte un smochin în gospodărie.

În plus, localnicii se mai pot făli și cu dulceața de smochine, fiind un produs tradiţional sub marca “Dulceaţă smochine de Sviniţa”.

Când are loc Festivalul Smochinelor din Svinița

Conform tradiției, în ultimul weekend din luna august are loc Festivalul Smochinelor din Svinița. Anul trecut, festivalul s-a aflat deja la cea de-a 16-a ediție, iar turiștii și localnicii au fost invitați la o petrecere cu muzică și produse din smochine: dulceață, palincă și multe alte bunătăți.

Scopul festivalului este de a promova produsele tradiționale din smochine, dar și cultura multietnică din Clisura Dunării. În plus, în cadrul festivalului se desfășoară o paradă a costumelor populare, dar și concursuri de pescuit, dansuri populare și alte evenimente care încântă turiștii.

Anul trecut, kilogramul de smochine s-a vândut cu 10 lei, în timp ce un litru de palincă a costat 100 de lei. Borcanul de dulceață a costat 15 lei.

Smochinele au fost folosite din cele mai vechi timpuri ca remediu pentru problemele digestive, având un mare conținut de fibre. De asemenea, smochinele mai conțin și vitamina A, complexul de vitamine B, vitamina C, vitamina K, potasiu, magneziu, zinc, cupru, mangan, și fier.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    More in Descoperă