Descoperă

Cele mai curate plaje din România! Au primit eticheta de calitate „Blue Flag”. Unde se află

Litoralul României are o lungime de aproape 245 de kilometri, dar doar pe o parte din el sunt amenajate stațiuni și plaje pentru turismul de masă. În total sunt 15 stațiuni pe litoralul românesc cu numeroase plaje, însă doar 6 dintre aceste plaje au primit titlul Blue Flag pentru anul 2023.

Pe toată lungimea țărmului românesc există 440 de sectoare de plajă, unele mai frumoase ca altele, cu peisaje spectaculoase, nisip fin și numeroase atracții de divertisment, scrie Airlinestravel.ro

Câte plaje Blue Flag are România în 2023

Conform site-ului oficial Blue Flag, România are 6 plaje premiate cu titlul „Blue Flag” în 2023: Citadel Beach; Plaja Azur; Vega Vintage Beach – Mamaia; Phoenicia Beach; Marina Regia Beach, „Phoenicia Blue View” din Olimp.

Calificativul, care este acordat de Fundaţia Mondială de Educaţie pentru Mediu, le oferă turiștilor garanţia că în aceste locuri apa şi nisipul sunt curate şi că există suficienţi salvamari pregătiţi să intervină în situaţii de risc, scrie Airlinestravel.ro

„Ca să obţină steagul albastru, administratorii plajelor trebuie să îndeplinească 33 de criterii. Printre altele, sunt obligaţi să aibă locuri special amenajate pentru sporturile de apă şi căi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, trebuie să le împartă turiştilor materiale informative despre păstrarea curăţeniei şi protejarea mediului înconjurător”, mai scrie site-ul amintit.

Plajele românești cu titlul „Blue Flag” în 2023

Plaja Marina Regia este în Năvodari – plajă cu nisip fin de calitate, cu salvamari și numeroase facilități de cazare, Spa și restaurant la Hotel Marina Regia. Plaja este situată în apropierea orașului Năvodari și a municipiului Constanța.

Plaja Phoenicia se află în vecinătatea complexului turistic Phoenica Holiday Resort. Are salvamari și este renumită pentru nisipul fin și pentru jocuri pe plajă și sporturi nautice.

Vega Vintage Beach – Mamaia este premiată cu titlul „Blue Flag” încă din 2007. Plaja este în apropierea vestitului Hotel Vega, în centrul stațiunii Mamaia. Plaja are nisip fip și dispune de posturi de salvamari. Nu lipsesc jocurile pe plajă și sporturile nautice.

Citadel Beach este o plajă aflată între Eforie Nord și Eforie Sud. Se află în apropierea hotelului tip boutique Citadel, care are vedere la mare.

Plaja Azur este o nouă plajă ce a primit premiul „Blue Flag”. Se află în apropierea unității de cazare Vila Plaja Azur, între Eforie Nord și Eforie Sud.

„Phoenicia Blue View” din Olimp – prima plajă certificată Blue Flag în această stațiune. Este plaja privată a complexului hotelier Phoenicia Blue View.

Câte plaje „Blue Flag sunt în Bulgaria, Grecia sau Turcia

Bulgaria are un litoral mai lung decât cel românesc (circa 378 km) și stațiuni și plaje de-a lungul întregii coaste.

Astfel, conform site-ului oficial Blue Flag, Bulgaria dispune de nu mai puțin de 21 de plaje cu titlul „Blue Flag”, dar și un port turistic cu această distincție.

Grecia, în schimb, este pe locul doi în topul all-time, cu nu mai puțin de 617 plaje și 18 porturi turistice decorate cu titlul „Blue Flag”.

Turcia este pe locul trei cu 551 de plaje și 23 de porturi turistice cu titlul „Blue Flag”.

Pe primul loc în acest clasament regăsim Spania cu 629 de plaje și 97 de porturi turistice care au primit distincția „Blue Flag”

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Descoperă