Înălțarea Domnului are loc, în 2022, pe data de 2 iunie. Aceasta este a doua cea mai importantă sărbătoare creștină, după Învierea Domnului și are loc la 40 de zile după Paște.

Fiind o zi de mare importanță religioasă, în jurul acesteia s-au creat multe tradiții și obiceiuri. Din păcate, majoritatea nu se mai păstrează în prezent decât în unele zone rurale ale țării.

Tradiții vechi de Înălțare

Conform tradiției populare, zilele din jurul Înălțării poartă numele de „Bălţatele“, din cauza faptului că oamenii lucrau în miercurea de dinaintea sărbătorii și apoi vinerea, după-amiaza. Fiind aceste pauze în săptămâna de lucru, zilele au devenit „bălţate“.

În zona Banatului există obiceiul numit nedeie sau rugă de Înălțare. După slujba de la biserică, oamenii merg, alături de preot, pe câmpuri pentru ca recoltele să fie sfințite. Apoi, aceștia împodobesc biserica și casele cu flori şi spice verzi de grâu.

Gospodinele aveau o misiune importantă folosindu-se de leuștean pentru a o duce la bun sfârșit. În credința populară, odată cu Mântuitorul, se ridicau la cer și sufletele celor adormiți care au umblat liber pe pământ. Așadar, pentru a ține strigoii la distanță, femeile ferecau ușile și ferestrele cu frunze de leuștean.

Ziua mai poartă numele popular de Ispas sau Paștele Cailor, potrivit unei legende în care Fecioara Maria, supărată că aceștia au mâncat fânul cu care Îl acoperise pe Iisus pentru a nu fi găsit de Irod, i-a blestemat să nu fie sătuli decât o zi pe an și o singură oră.

Gospodinele înroșesc ouă pentru ultima dată în acest an, exact în ziua de Înălțare care pică mereu joia. Acestea dau se pomană sărmanilor, urmând tradiţia Moşilor de Ispas. De obicei, se împarte pâine caldă, brânză, ceapă verde şi lapte proaspăt.

Ce NU ai voie să faci de Înălțarea Domnului

Una dintre cele mai importante tradiții ale zilei de Înălțare face referire la certuri și la bârfe. Oamenii trebuie să aibă o atitudine cât mai demnă și să se ferească de scandaluri sau de contraziceri.

De asemenea, se spune că nu ai voie să dai nimic cu împrumut în acea zi, cu precădere sare sau chibrituri, alminteri vei avea parte de ceartă și recolte proaste. Cine dă sare cu împrumut, nu va mai avea lapte de la vaci.

În această zi nu se seamănă culturile, fiind o sărbătoare importantă. Oamenii aveau credința că nimic din ce e semănat în ziua de Înălțare nu va rodi.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    More in Descoperă