Luna august este, de cele mai multe ori, dedicată recoltării, însă nu este mai puțin aglomerată decât alte luni de vară. Culturilor de câmp trebuie să li se acorde o atenție specială în această perioadă, mai ales în săptămânile secetoase, pentru a le proteja de boli și dăunători.
Lucrări la câmp
La câmp, urmează recoltarea culturilor de floarea-soarelui, în timp ce la culturile de soia se continuă irigările și folosirea tratamentelor necesare împotriva dăunătorilor. De asemenea, după recoltare, suprafețele agricole trebuie curățate și pregătite pentru însămânțare.
În a doua jumătate a lunii august, se efectuează lucrările specifice solului, adică arat și grăpat, discuit, lucrări de cultivaţie, mai ales în zonele unde plouă mult, pregătind, astfel, campania de arat din toamnă.
În zonele secetoase, se efectuează lucrărilor de tăvălugit imediat după semănat la cultura de rapiță, pregătind, cu atenție, patul germinativ. Rapița de toamnă trebuie cultivată în urma unei culturi de grâu.
Lucrări în grădină
În această lună, se înființează culturi de salată, spanac și verdețuri, prin însămânțare directă. De asemenea, cea mai importantă lucrare este cea de recoltare a legumelor, precum roșiile, castraveții, ceapa, ardeiul gras, ardeiul iute, morcovii, vinetele, păstârnacul.
La culturile de varză de toamnă, castraveți de toamnă, mazăre, fasole de toamnă, ridichi sau lobodă se continuă lucrările de îngrijire.
Atunci când temperaturile sunt ridicate în timpul zilei, iar diminețile și serile sunt răcoroase, intervine riscul apariției bolilor și dăunătorilor, așa că grădina trebuie tratată în consecință. În plus, se acordă o atenție deosebită eliminării buruienilor, prin tratamentele fungice necesare.
Lucrări în viticultură și pomicultură
Cele mai importante lucrări în viticultură sunt legatul corzilor pe spalieri sau araci şi la cârnitul corzilor cu înlăturarea ultimei treimi a acestora, când boabele strugurilor au intrat în pârgă pentru a opri creșterea vegetativă și pentru a stimula acumularea de zaharuri în boabe.
Se pot aplica ierbicide, fără ca acestea să ajungă pe frunzele viei. Printre cele mai periculoase boli care se pot dezvolta în această perioadă se află mana viei care atacă toate organele verzi prin apariţia unor pete în dreptul cărora pe dosul frunzelor se formează un puf albicios.
În pomicultură se practică tăierile în verde la sâmburoase, pentru a obţine o cicatrizare mai bună şi a evita scurgerile. De asemenea, se efectuează lucrări de întreținere a solului, a combaterii bolilor și dăunătorilor. La măr, păr şi gutui se vor efectua tratamente împotriva principalelor boli şi dăunători cum ar fi rapăn, făinare, monilioza, acarieni, afide şi insecte minatoare.