Puțini sunt cei care știu că aricii sunt sanitari naturali de neînlocuit pe lângă fermele și grădinile particulare. În meniul acestora intră o mulțime de insecte și dăunători care anual le aduc pagube însemnate proprietarilor.
Ariciul este unul dintre cele mai folositoare animale pentru agricultură. Un singur arici curăţă grădina de insecte dăunătoare, consumând doar într-o noapte circa 200 grame de larve, gândaci şi alte insecte.
Încă din Antichitate este considerat un semn bun dacă o familie de arici se stabilește pe lângă fermă. Și nu numai pentru că se zice că servește ca un talisman aducător de noroc. Acest animal insectivor reprezintă pentru fermieri o adevărată bijuterie. Asta deoarece meniul său include foarte mulți dăunători. Cărăbuși, greieri, gândaci de la sol, larve de țânțari, viermi care atacă plantele, melci, omizi, acești dăunători formează cea mai mare parte a raționului lor alimentar. În total, aricii folosesc în alimentație aproximativ 250 de specii de insecte.
Este de remarcat că aricii, din cauza sensibilității lor scăzute la otrăvuri, pot mânca chiar și insecte otrăvitoare, care nu sunt atinse de nimeni altcineva. Încă în meniul lor mai intră șerpi, broaște, rozătoare. Deși aricii nu sunt într-atât de agili pentru a prinde șoareci, știu însă foarte bine cum să le găsească cuiburile și să le distrugă.
Aricii au un oarecare grad de imunitate naturală împotriva muşcăturilor şerpilor veninoşi, la noi în ţară fiind cei mai mari duşmani ai viperelor. Secretul constă într-o proteină din musculatura lor, denumită erinacină. S-a constatat că aricii pot rezista la o doză de până la 5 grame de cianură de potasiu, o cantitate uriaşă pentru un animal de talia ariciului.
Prin natura lor, masculii sunt extrem de egoiști și își apără cu încăpățânare teritoriul. Excepție fac doar pentru femele, atunci când sunt în perioada de împerechere.
Fermierii știutori i-au considerat dintotdeauna buni vecini, i-au hrănit la distanță și în niciun caz n-au îndrăznit să-i ucidă. Aricii iubesc să se stabilească în jurul fermelor. Slăbiciunea lor este laptele. Au un simț ascuțit și atunci când vine vremea mulsului se ascund prin colțuri în așteptarea că pe podea s-ar putea vărsa câteva picături de lapte. Dacă aveţi arici în grădină şi vreţi să le lăsaţi hrană pe timpul nopţii, lăsaţi-le fructe, carne sau nuci. În niciun caz lapte sau produse lactate. Deşi le place mult laptele, s-a dovedit că le produce invariabil o formă de diaree severă sau chiar moartea.
Fermierii care vor să dezvolte afaceri eco ar trebui să se gândească în serios la arici. Pentru a-i atrage, este necesar de creat condiții de viață adecvate. În grădină ar trebui de păstrat un loc în care niciodată să nu se facă lucrări agricole, iar solul să nu fie prelucrat. Cel mai bine ar fi ca acest spațiu să reprezinte o bandă verde în jurul (sau în fundul) grădinii ocupată de garduri vii. În aceste locuri izolate femela poate găsi un loc liniștit, unde să-și facă cuib și să crească puii. Este foarte important de știu că, dacă, din neatenție, atingeți sau stricați cuibul, femela nu se mai întoarce niciodată înapoi, iar puii sunt sortiți pieirii.
Aricii au nevoie, de asemenea, de condiții pentru iernat. Se are în vedere că locul unde își au cuibul nu trebuie lăsat în bătaia ninsorilor și a vântului. În acest scop le puteți face o doseală improvizată din niște crengi, lemne, strujeni sau frunzele copacilor. Important este să nu le stricați adăpostul lor natural.
Ariciul este unul dintre animalele care îşi petrec iarna hibernând. Înainte de hibernare, care începe de obicei din luna octombrie (sau chiar septembrie, dacă toamna s-a dovedit aspră în anul respectiv), ajunge să-şi dubleze greutatea prin acumulări de grăsime.
Încă din perioada verii mănâncă în exces pentru a intra în condiţia optimă care să-i permită să hiberneze până în lunile martie-aprilie, când redevine activ. Hibernarea are loc într-o vizuină subternă, la adăpost de gerul şi viscolele iernii. Culcuşul ariciului este întotdeauna căptuşit cu un strat gros de frunze uscate, cu rol izolator. Vizuina sa este deosebit de curată, ariciul fiind un iubitor de curăţenie. Atunci când intra în starea de hibernare profundă, toate funcţiile fiziologice ale organismului său îşi încetinesc considerabil ritmul.
Ca orice animal care iarna hibernează, aricii trebuie să acumuleze din timp un strat frumos de grăsime. Ar fi bine ca toamna (octombrie, noiembrie) să le aruncați câte ceva de mâncare la distanță, nuci, cereale, fructe, etc.
Imediat după ieşirea din hibernare, aricii au un singur lucru în cap: sex!
Împerecherea are loc în lunile aprilie-mai, iar gestaţia la aricii româneşti este de 25-28 zile. Rezultatele apar sub forma a 2-7 pui, care nu depăşesc 5 cm lungime, cu trupuşoarele acoperite de peri fini şi moi, care se vor transforma ulterior în ţepii caracteristici.
La mai puţin de o lună de la venirea lor pe lume, puii încep să exploreze împrejurimile, urmându-şi mama în peregrinările ei. La trei luni sunt independenţi, dar vor deveni maturi sexual abia peste un an de zile.
Întrebarea cumva comică despre “cum fac sex aricii“, fără ca masculul să se rănească în spinii de pe spatele femelei, şi-a găsit răspunsul în urma studiilor şi experimentelor de laborator. În momentul copulării, penisul mascului, care este situat în centrul abdomenului, nu este deloc rănit în timpul procesului, deoarece femela îşi întoarce foarte mult coada şi bazinul în sus.
Ariciul – Sfătuitorul lui Dumnezeu
Prezent în multe basme şi poveşti, ariciul, ca personaj, ascunde de fapt mistere mult mai vechi, fiind regăsit în numeroase mituri şi legende cosmogonice. Ocupând un loc de seamă în mitologia persană, ariciul apare şi în tradiţiile popoarelor turcice din Asia Centrală.
Potrivit descopera.ro, în miturile noastre primordiale, ariciul participă alături de Dumnezeu (Fârtat) şi Diavol (Nefârtat) la urzirea lumii. Iată-l propulsat în rolul de “inginer” al Creaţiei. La fel ca în cazul miturilor primordiale indo-europene, asiatice sau chiar africane, ariciul este şi la noi un purtător al inteligenţei creatoare supreme şi chiar al unei etici surprinzătoare. El este cel care pune ordine în succesiunea zilelor şi preîntâmpină incestul Soarelui cu Luna, izbăvind astfel lumea proaspăt făurită de greutatea unui păcat primordial.
Descoperim aşadar ariciul implicat în rolul neaşteptat de ajutor al lui Dumnezeu în procesul urzirii lumii. Ba chiar, în unele mituri, Dumnezeu greşeşte Facerea Lumii, sau este în lipsă de inspiraţie. Salvarea vine de la meticulosul şi inteligentul arici care, prin intermediul a diferiţi soli animalieri (cel mai adesea, albine), vine cu soluţiile potrivite pentru terminarea Lumii.
Îl găsim şi în rolurile de mediator între zi şi noapte, între pământ şi apă, între suprafaţă şi adâncime, între ordine şi haos, între normă şi abatere, acţionând asemenea unui catalizator pentru armonizarea contrariilor şi normalizarea ritmurilor Firii.
Ca orice divinitate precreştină telurică, ariciul este stăpân şi paznic al bogăţiilor pământului. Împarte acest rol cu şarpele dar, spre deosebire de reptila care doar păzeşte comorile, ariciul este păstrătorul tainei unui dar al elementului pământ. Este vorba de o plantă magică, ce poate să învingă bolile şi moartea, ba chiar şi uneltele şi tehnologiile create de oameni. Aceeaşi plantă are darul de a deschide uşile Raiului, iar singur ariciul este cel care-i ştie taina.
Cu sau fără simbolismul său fascinant, ariciul rămîne acelaşi spiriduş al toamnei, a cărui apariţie ne încântă privirea şi ziua.
Iubiţi-l şi ocrotiţi-l ori de câte ori îl întâlniţi!
