Descoperă

Afacere în pandemie. Cum au reușit acești tineri să vândă legume proaspete pentru a salva ferma familiei

Afacere în pandemie. Cum au reușit acești tineri să vândă legume proaspete pentru a salva ferma familiei
Afacere în pandemie. Cum au reușit acești tineri să vândă legume proaspete pentru a salva ferma familiei

  Corina Matu și  Constantin Hodorogea  sunt doi tineri care au reușit să demareze o afacere în pandemie. Nu a fost ceva planificat, ci a fost un impuls de moment venit din dorința de a salva ferma familiei, care nu a mai avut cumpărători la începutul pandemiei. Cei doi tineri au început să vândă legumele proaspete cultiva de părinții și bunicii lor prin intermediul internetului. Întrucât au văzut că există cerere, au făcut și un website unde își vând și acum produsele. Spre deosebire de lunile de primăvară, când multă lume era în casă, acum vânzările lor au înregistrat și o ușoară scădere. Totuși, ei spun că au destui cumpărători în rândul mamelor care încep diversificarea cu bebelușii sau printre vegetarieni sau persoane care vor să mănânce mai sănătos. 

„Am constatat atunci că părinţii mei se află în imposibilitatea de a-şi comercializa legumele la pieţele publice, dar şi un interes crescut pentru legume proaspete din partea prietenilor noştri din Bucureşti. Aşa că am făcut ce ştiam mai bine, am început să construim împreună cu o parte dintre prietenii noştri o pagină de Facebook, mai apoi un website, iar astfel am început să facem livrări la domiciliu”, a povestit Corina Matu pentru Ziarul Financiar.

Corina Matu lucreză în HR şi employer branding, dar și la o companie IT. Constantin Hodorogea a lucrat într-o agenţie de marketing, iar în prezent este consultant şi mai deţine o companie de ilustraţii 3D. Așadar, ei sunt cei care se ocupă de stocuri, vânzări și marketing pentru micuța lor afacere în pandemie. 

Părinții Corinei sunt producători locali.  Toader Matu, Elena Matu, la fel și bunicii Iulia Matei şi Eugen Matei sunt cei care cultivă, îngrijesc și recoltează legume fără  pesticide sau alte substanţe de creştere a plantelor .

De aceea, produsele lor sunt atât de apreciate de clienți. 

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Flegumeverzibaleni%2Fposts%2F194007575586872&show_text=true&width=552&height=691&appId" width="552" height="691" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share"></iframe>

Printre cele mai bine vândute fructe și legume se numără loboda, spanacul, ţelina, ardeii, merele, perele,  gutuile, vinetele. Preţuri acestora sunt cuprinse între 1 leu la 15 lei, în funcţie de produs.

„Investiţiile majore se duc în producţie, având în vedere că iniţial acest model de business nu a fost gândit ca fiind dedicat pentru comerţul online, nu putem estima la cât s-au situat. Acum ne aflăm într-un moment de planificare a culturilor de anul viitor şi de recoltare a culturilor de anul acesta. Ne propunem să avem o varietate şi mai mare a produselor şi să lucrăm la modul de împachetare a legumelor. Ne dorim să fim mai prietenoşi cu natura şi să folosim mai multe ambalaje biodegradabile”, spune  Corina Matu în interviul acordat pentru Ziarul Financiar.

Povestea Legume Verzi, după cum este expusă pe magazinul online

„Suntem o familie de gospodari din Dâmbovița, Băleni-Sârbi, producători de legume și fructe autohtone. Deși lucrăm pământul de când ne știm am creat acest proiect în luna martie 2020, fiind împinși de criza sanitară din lume.

Produsele noastre sunt cultivate în mod tradițional, cu mare responsabilitate față de om și natură. De aceea, produsele noastre sunt curate, nu sunt modificate genetic și nu conțin pesticide.

Gustul este principalul nostru diferențiator și apreciat de cei peste 300 de clienți, fără de care acest proiect nu ar fi existat. Avem convingerea că produsele naturale pot îmbunătăți semnificativ sănătatea noastră și în final pot aduce beneficii stilului nostru de viață. De aceea, misiunea noastră este sa aducem aceste produse în bucătăriile tuturor celor care aleg sa fie sănătoși.

Preluăm comenzile primite cu cel puțin 2 zile înainte de livrare, ne alocăm timp pentru culegerea și împachetarea produselor. ”

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    More in Descoperă