5000 de ani de transformare: istoria secretă a pepenelui roșu

Mark Twain a spus că „să guști din pepene este ca și cum ai afla ce mănâncă îngerii”. Totuși, îngerii nu ar fi avut o părere așa de bună dacă ar fi gustat din versiunea veche a pepenului, un fruct amar cu carne de o culoare verzuie.

Cea mai mare parte a istoriei pepenelui s-a pierdut cu vremea. Totuși, Harry Paris, un horticultor din Israel a petrecut ani întregi punând la punct indicii, inclusiv texte din ebraica veche, artefacte din catacombele egiptene și ilustrații medievale pentru a scrie cronica uimitoarei transformări a pepenelui roșu care a durat 5000 de ani.

Controversele legate de „strămoșul” pepenelui

Oamenii de știință s-au pus de acord asupra faptului că strămoșul pepenelui a fost cultivat în Africa înainte de a ajunge în Nord, în Mediterană și, mai apoi, în Europa. Totuși, aici se oprește consensul acestora.

Harry Paris suține că istoria a fost distorsionată încă de la început. Acesta a dat vina pe generații de taxonomiști care, de la începutul secolul XVIII, au încurcat complet clasificarea pepenilor.

Chiar și numele modern al pepenelui este greșit: „Citrullus lanatus”. Lenatus se traduce din latină ca păros și a fost, inițial, numele acordat „pepenelui de lămâie” (Cirtrullus amarus), un fruct cu coaja acoperită de puf.

„Pepenele de lămâie” crește în Africa de Sud și poate fi un alt candidat ca strămoșul a ceea ce știm noi că este pepenele roșu în prezent. Totuși, Harry Paris nu este de acord cu această posibilitate, găsind dovezi legate de cultivarea fructelor în Egipt, de acum 4000 de ani.

La această dată, agricultura încă nu era dezvoltată în Africa de Sud.

Cel de-al doilea potențial strămoș al pepenelui este pepenele „egusi” din Africa de Vest. Din nou, Paris nu este de acord cu această afirmație. Fructele „egusi” nu erau cultivate pentru carne, ci pentru semințele comestibile – singura parte din pepenele modern pe care nu o vrea nimeni.

Harry Paris susține că adevăratul strămoș al pepenelui este din Africa de Nord, având denumirea oficială de citrullus lanatus var. colocynthoides, cunoscut ca „gurum” în Sudan și „gurma” în Egipt.

Pepenele roșu, fructul faraonilor

Oamenii au mâncat de mii de ani pepeni, având ca dovadă semințele descoperite de arheologi, laolaltă cu semințele altor fructe, într-o așezare veche de 5000 de ani din Libia.

Semințe, dar și desene cu pepeni, au fost descoperite și în mormintele egiptene construite acum mai bine de 4000 de ani, inclusiv cel al lui Tutankhamon.

Specialiștii s-au întrebat de ce egiptenii ar cultiva un fruct cu un gust atât de amar, iar răspunsul este legat de posibilitatea de depozitare îndelungată în condiții favorabile.

În timpul secetei, oamenii extrăgeau apa din fruct. În ceea ce privește gustul, agricultorii au putut schimba, încetul cu încetul, acest aspect negativ prin schimbarea genei care făcea fructul amar.

În timp, pepenele a ajuns să fie cultivat și pentru gust. Ilustrațiile din catacombele egiptene sugerează fructul proaspăt tăiat, așezat pe farfurie, ceea ce înseamnă că era destinat servirii.

După anul 2000 î.Hr., traseul pepenelui roșu poate fi urmărit doar prin cărțile de medicină, rețete și texte religioase. Textele dintre anii 400 î.Hr. și 500 d.Hr. ne învață că pepenele a ajuns în Mediterană și circula din ce în ce mai mult.

Numele grecilor antici pentru pepene era „pepon”. Medicii, inclusiv Hippocrate și Dioscoride lăudau fructul pentru beneficiile sale. Era prescris ca diuretic și folosit în zilele foarte călduroase ca un mod de a răcori copiii.

În ebraică, numele pepenelui era „avattihim”, iar, în jurul anilor 200 d.Hr., fructul era pus în aceeași categorie cu strugurii, smochinele și rodiile, însemnând că ajunsese deja să aibă un gust dulce.

Descrierile din acele vremuri ne relevă că interiorul era galben.

Modificările genetice

Datorită modificărilor genetice, pepenele își schimbă culoarea, iar gena culorii roșii este legată de gena care determină cantitatea de zahăr din fruct.

Prima dovadă a schimbării de culoare vine din Europa, în manuscrisul medieval numit „Tacuinum Sanitatis”, un ghid către o viață sănătoasă. Unele dintre aceste ilustrații descriu pepeni cu coaja verde, în dungi, cu tăieturi care ne arată culoarea roșie din interior.