În fiecare an, de 1 Martie, doamnele și domnișoarele primesc în dar mărțișoare. Obiectele de podoabă prinse cu tradiționalul șnur reprezintă venirea primăverii, reînvierea naturii și au o simbolistică puternică pentru poporul român.
Totuși, tradiția mărțișorului este ținută și în zona Balcanilor la Aromâni și Megleno-Români, precum și la Bulgari care o numesc Martenița.
În general, mărțișorul era reprezentat de un ghiocel, sau o altă floare de primăvară, o potcoavă sau un coșar pentru a aduce noroc. Fiind o sărbătoare populară foarte importă, de-a lungul timpul s-au vehiculat multe superstiții legate de prima zi a primăverii.
Oamenii au privit această zi ca una a renașterii, ca pe trecerea de la iarnă la primăvară și, implicit, la un nou sezon agricol.
Tradiții de Mărțișor
În majoritatea regiunilor țării, mărțișorul se poartă în piept de către femei timp de 9 zile, de la 1 martie la 9 martie, în ziua Mucenicilor. Există, totuși, anumite regiuni în care mărțișorul se poartă până în luna aprilie, atunci când înfloresc pomii.
Tocmai de aceea, mărțișorul nu se aruncă, iar șnurul acestuia trebuie legat, conform obiceiului popular, de o creangă a unui pom fructifer. Astfel, anul va veni cu multe roade, mai ales dacă pomul înflorește, fiind un semn că persoana care a legat șnurul va avea un an foarte bun.
Tot pentru noroc, în Transilvania, oamenii agață șnurul mărțișorului de tocurile ușilor și ferestrelor pentru a aduce norocul în casă și pentru a alunga ghinionul.
Mamele tinere își puneau, pe vremuri, un bănuț de argint la gât care era dat prin brânză și atârnat de o ață roșie. Astfel, mamele vor avea pielea albă ca brânza și vor fi roșii în obraz ca ața.
În Moldova, femeile sunt cele care dăruiesc mărțișoare bărbaților, iar aceștia le poartă în piept toată luna martie pentru noroc și belșug.
Legenda ghiocelului de mărțișor
Una dintre cele mai cunoscute legende românești povestește despre cum a coborât Soarele pe pământ, luând chipul unei fete tinere și frumoase. Văzând-o, zmeul a răpit-o și a închis-o în turnul său, mâhnind întreaga omenire.
Un tânăr viteaz s-a hotărât să salveze oamenii de întuneric și tristețe și a plecat în salvarea tinerei. Acesta s-a luptat cu zmeul și a reușit să-l învingă, deși a fost rănit. Fata a fost eliberată și s-a urcat înapoi pe cer, transformându-se înapoi în Soare.
Oamenii au fost atât de bucuroși că soarele era din nou pe cer, încât au uitat complet de tânărul viteaz care a rămas în palat, sângerând până la pieire. Legenda spune că sângele cald al tânărului s-a scurs în zăpadă, iar în acele locuri în care zăpada s-a topit, au ieșit ghioceii, cele mai frumoase și firave flori ale primăverii.
