Meteorologii anunță că primăvara își intră în drepturi curând și odată cu ea, în viața noastră vor intra ploșnițele și căpușele. La ce trebuie să fim atenți.

Și mai rău e faptul că odată ce ploșnițele vă invadează locuința, cu foarte mare greutate puteți scăpa de ele. Nu încercați singuri, apelați la ajutorul specialiștilor.

De ani buni, românii se plâng că din primăvară până târziu, în toamnă, ploșnițele ne fac viața amară. La prima vedere, prezența lor nu ridică mari probleme, însă oamenii de știință susțin că mușcătura lor poate provoca reacții alergice. Acestea miros foarte urât, iar ceea ce ne i-a pus pe gânduri pe medici e faptul că au efecte neașteptate asupra psihicului uman.

Și nu doar tulburări psihice, cauzate de faptul că se ascund în cele mai mici crăpături. Business Insider susține că studiile au demonstrat faptul că cei care locuiesc în case unde există ploșnițe, au manifestat simptome de insomnii, paranoia, anxietate și comportamente obsesive.

Ploșnițele pot ataca atât ziua cât și noaptea, dar oamenii încep să aibă mari probleme când insectele ajung în cele mai intime spații ale victimei, cum ar fi patul, dar pot intra și în lenjeria intimă luată de pe sârmă, flori, etc.

Mușcătura de văduvă neagră duce la apariția halucinațiilor

Păianjenul văduva neagră, chiar dacă nu e văzut la orice pas în România, creează probleme mari. Veninul acestuia conține larotoxină, o neurotoxină puternică, această substanță determinând creierul să elibereze cantități mari de dopamină și serotonină.

Se aici până la apariția stărilor de euforie și halucinații, nu mai e decât un pas. Mușcătura de văduvă neagră duce și la apariția crampelor musculare, a transpirațiilor abundente, iar în cazurile mai grave se poate instala delirul sau persoana în cauză devine inconștientă.

Boala Lyme poate fi fatală

Nu în ultimul rând, căpușele ne pot face viața un calvar odată cu instalarea anotimpului cald. Boala Lyme se transmite foarte ușor de la căpușe la oameni și afectează persoane din toată lumea. În fazele incipiente, simptomatologia este asemănătoare cu cea a gripei, dar lăsată netratată boala fi fatală.

Simptomele care trebuie să vă dea de gândit sunt inflamarea articulațiilor, pareze, meningită, tulburări de ritm cardiac, durere în piept, palpitații. În plus, la cei mușcați de căpușe au apărut și comportamente psihotice, furie bruscă, depresie, atacuri de panică și chiar paranoia.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    More in Descoperă