AgromediaDescoperă

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești
Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Majoritatea plantelor sunt folosite în scop decorativ, culinar sau medicinal. Însă nu toate speciile sunt comestibile, din contră. Unele dintre ele sunt extrem de otrăvitoare, în ciuda apariției atrăgătoare.

Plantele otrăvitoare nu dau semne de pericol. Majoritatea au flori extrem de frumoase și colorate. În cazul unora, doar numele lor popular pot atrage atenția cu privire la modul în care trebuie să ne raportăm la acestea.

Plante cu fructe otrăvitoare

Hippomane mancinella sau copacul morții

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Așa cum am menționat mai sus, denumirile populare atrag atenția atunci când vine vorba despre cât de periculoase sunt unele plante. În acest caz, fructele copacului originar din America de Sud și America de Nord sunt extrem de otrăvitoare, deși arată ca niște mere pădurețe.

În plus, și seva copacului este total interzisă, provocând arsuri pe piele. Această specie este atât de otrăvitoare, încât poate provoca daune oculare și prin fumul emanat atunci când este ars. Hippomane mancinella este cunoscut drept cel mai otrăvitor copac din lume.

Cerbera odollam sau copacul sinuciderii 

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Originar din nordul Australiei și din regiunile tropicale din Asia, toate părțile acestui copac sunt otrăvitoare, în special fructele care pot fi confundate cu fructele de mango. Semințele acestui fruct conțin o toxină foarte otrăvitoare și greu de detectat în organism: poate provoca atac de cord.

Atropa belladonna sau mătrăguna

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Mătrăguna este o plantă care a ajuns celebră din cauza toxicității ei. Aceasta este originară din Europa, Africa de Nord și Asia de Vest și este extrem de periculoasă din cauza unei toxine numite Alcaloid tropanic care provoacă următoarele afecțiuni: pierderea orientării, creșterea bruscă a temperaturii corpului, scăderea tensiunii arteriale, uscăciunea gurii și, uneori paralizia centrului respirator.

Plante cu flori otrăvitoare

Cicuta virosa sau cucuta de baltă

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Toxina extrem de periculoasă pe care o conține această plantă originară din America de Nord este cicutoxina. Astfel, atunci când este ingerată, toxina poate să provoace greață, vărsături, convulsii severe, ducând la complicații și mai mari.

Abrus precatorius sau ochiul crabului

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Apariția semințelor acestei plante ar putea să dea de înțeles că este extrem de otrăvitoare. De culoare roșie, cu o pată neagră în vârf, semințele acestei specii conțin o toxină numită abrină care întrerupe procesul de sinteză proteică în celule. Astfel, cele mai des întâlnite simptome pot fi greață, vărsături, dureri abdominale, diaree, ducând la complicații în scurt timp.

Ageratina altissima

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Această plantă este exemplul perfect de specie care pare inofensivă, însă este extrem de periculoasă, conținând toxina tremetol. Toxina rămâne în laptele vacilor care consumă această plantă, iar persoanele care consumă laptele se confruntă cu pierderea poftei de mâncare, senzația de slăbiciune, greață, probleme de coordonare.

Datura stramonium sau ciumăfaia

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Chiar dacă este originară din America Centrală, ciumăfaia este o plantă care s-a răspândit în întreaga lume. Deși toate părțile plantei sunt otrăvitoare, semințele sunt cele mai toxice, deoarece conțin alcaloizi, creând halucinații, confuzie și probleme de comportament.

Aconitum napellus sau omagul albastru

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Rădăcinile acestei plante care este folosită în mod decorativ sunt foarte periculoase, deoarece conțin toxina Aconitina care inhibă centrii nervoși ai aparatului respirator, vasomotor și circulator.

Ricinus communis

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Ricinul este o plantă despre care toată lumea a auzit, însă semințele acesteia sunt extrem de otrăvitoare. Doar opt semințe de ricin sunt de ajuns pentru a curma viața unui om adult, din cauza toxinei numită ricină.

Nerium oleander sau leandrul

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Leandrul este o plantă extrem de otrăvitoare, deși este folosit des ca plantă ornamentală. Toate părțile acesteia sunt periculoase, putând să provoace  disfuncții ale sistemului nervos central și ale sistemului cardiovascular.

Nicotiana tabacum

Topul celor mai otrăvitoare plante din lume. Cum arată speciile de care trebuie să te ferești

Această plantă este prelucrată și folosită la producerea țigărilor, iar frunzele plantei conțin nicotină, o substanță extrem de periculoasă.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Agromedia