Descoperă

Se spală în Ajunul Crăciunului?

Ajunul Crăciunului reprezintă ziua în care ne ocupăm de ultimele pregătiri. Totodată, trebuie să ținem cont de superstiții, pentru ca totul să ne meargă bine.

Până în ziua de Crăciun, unde ne așteaptă o masă îmbelșugată și cadouri sub brad, trecem prin ziua de Ajun, care pică, conform calendarului creștin ortodox, sâmbătă, când nu este nicio sărbătoare cu cruce roșie.

Gospodinele pot spăla în Ajunul Crăciunului. De asemenea, mulți oameni se întreabă dacă nu este păcat să se spele în următoarele zile după Crăciun, având în vedere că nu este bine să se facă astfel de păcate dacă vrem să avem parte de noroc în perioada următoare.

Preoții spun că prima și a doua zi de Crăciun sunt sărbători cu Cruce Roșie în calendarul ortodox, astfel, nu trebuie să facem treburi casnice, mai ales să spălam rufe. Nu este interzis, însă, să facem curățenie în casă, să dăm cu mătura după ce strângem masa de Crăciun.
Potrivit calendarului, o altă zi în care nu trebui să spălăm este ziua de 27 decembrie, când este prăznuit Sfântul Ștefan.

Când se poate spăla între Crăciun și Revelion. Zilele în care poți să faci curat în casă

Ca în restul zilelor de sărbătoare nu este bine să ne certăm cu oamenii, să purtăm dușmănie, pentru că așa ne va merge tot anul.

În Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc covrigi, colaci (care, în tradiția populară, trebuie să amintească de înfășurarea unei mâini cu degetele întinse aparținând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la nașterea pruncului și căreia i-au fost tăiate mâinile). Colacii sunt pregătiți pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor.

Covrigii sunt dați colindătorilor copii, colăceii sunt pentru colindătorii mai numeroși, iar colacii vor fi ai flăcăilor și ai colindătorilor din neamuri, potrivit Agerpres.

De Ajun se pregătesc turtele, care se mai numesc și ”scutecele Domnului”.

Acestea amintesc de cele care au fost folosite la nașterea Mântuitorului. Sunt presărate din timp cu apă călduță, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă sau cu sămânță de cânepă. În seara de Ajun, stăpâna casei merge în ”casa mare”, așază pe masa de sub icoană o sticlă de vin roșu, la dreapta sticlei farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, perje (prune) fierte, iar în cele patru colțuri ale mesei câte un colac.

Naşterea Domnului este anunţată în lume de creştini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, în dimineaţa de Ajun, fiind copiii şi tinerii. Aceştia sunt primiţi de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu acele turte numite „Scutecelele lui Hristos”. Pentru că, până după Sfânta Liturghie din ziua de Crăciun este încă post, colindătorii trebuie şi ei primiţi cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.

    More in Descoperă