Sfântul Ioan Botezătorul este sărbătorit pe data de 7 ianuarie, ca în fiecare an. În această zi de mare sărbătoare îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în râul Iordan și ocrotitorul pruncilor, la care mamele se roagă pentru a avea o sarcină ușoară și să nască prunci sănătoși. Cu prilejul acestei zile mari, este bine să rostim o rugăciune puternică, prin care să-i cerem ajutor Sfântului în cele mai grele situații.
Rugăciunea închinată Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre cele mai puternice, prin care cerem să fim ocrotiți la ceas de necaz și să primim ajutorul părintelui nostru.
De asemenea, rugăciunea aceasta te ajută atunci când ești într-un conflict puternic cu o persoană dragă sau cu o persoană străină, care vrea să îți facă rău și să te vadă la pământ. Cerând ajutor la Sfântul Ioan Botezătorul, vei reuși să depășești situația și să ieși învingător.
Rostește această rugăciune în zi de sărbătoare, pe 7 ianuarie și ori de câte ori te simți în pericol și ai nevoie de curaj pentru a merge mai departe.
„Sfinte Ioane, Sfinte Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, încă înainte de a te naște, să-i pregătesti pe oameni pentru venirea Fiului Său, iar mulțimile atrase de faima sfințeniei tale și de puterea Duhului Sfânt, ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocăinței în semn de convertire la Dumnezeu. Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său, când a voit să fie botezat de tine și tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”
Această chemare atât de mare, pe care Însuși Mântuitorul nostru a recunoscut-o, când a spus că nu s-a născut un om mai mare decât tine, nu te-a făcut mândru, ci ți-a dat cea mai adâncă smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvinte: „Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. Și El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez!”
Tu ai voit să-ți jertfești viața pentru a apăra sfințenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod, care trăia nelegitim cu soția fratelui său. Te rugăm mijlocește-ne la Dumnezeu o sinceră convertire și o iubire puternică față de El, ca să-L urmăm tot timpul vieții noastre, iar la sfârșit să-L preamărim pentru toată veșnicia. Amin”