Știri Agricole

Recolta de grâu din afara Ucrainei este amenințată. Războiul provoacă prejudicii la nivel global

Recolta de grâu din afara Ucrainei este și ea amenințată, ceea ce prejudiciază aprovizionarea la nivel global. Potrivit unor rapoarte din domeniu urmărite îndeaproape, seceta din Europa ar duce la recolte sub așteptări.

Potrivit unor rapoarte urmărite cu mare atenție, la nivelul Uniunii Europene, producția de grâu ar urma să scadă în acest an, amenințând să reducă aprovizionarea din partea unora dintre cei mai mari producători într-o perioadă când războiul din Ucraina a blocat exporturile din această țară și din Rusia.

Pesimista prognoză europeană și războiul din Ucraina survin într-un moment când, potrivit unor analiști, recolta va fi mai mică decât de obicei în niște țări dependente de pâine, precum India sau Australia. O recoltă slabă în UE ar putea spori presiunile asupra piețelor agricole.

Majorarea prețurilor a afectat deja multe țări în curs de dezvoltare care se bazează pe importuri. Strategie Grains, o firmă de consultanță agricolă, prevede acum o scădere de peste 5% a producției din Franța, potrivit unui raport apărut joi. Raportul invocă seceta din Europa, care s-a înregistrat în luna mai, informează The Wall Street Journal.

Potrivit unei declarații a Ministerului francez al Agriculturii, Franța acoperă aproximativ 18% din producția agricolă europeană. Ea este cel de-al cincilea mare producător de grâu din lume, după China, India, Rusia și Statele Unite. Franța se clasează totodată pe locul al patrulea printre cei mai mari exportatori de grâu, ceea ce face ca țara să fie un pion important pe piața mondială. În afara secetei, furtuni recente au afectat recoltele la nivelul țării, inclusiv recoltele de grâu, de fructe și viile, după cum relevă Federația Națională a Sindicatelor Franceze din țară.

Potrivit datelor de la Strategie Grains, în acest an, UE ar urma să producă cu 5% mai puțin grâu comparativ cu anul trecut. În perioada 2022 – 2023, regiunea ar urma să producă cu 4% mai puțin decât anul trecut din cauza vremii secetoase.

Joi, Strategie Grains declara următoarele: „În combinație cu blestemul unor călduri insuportabile – mercurul termometrelor situându-se cu mult peste media din acest anotimp – vremea a avut un efect negativ asupra tuturor recoltelor de cereale din Europa, tocmai în perioada de creștere”.

În același timp, Organizația pentru Alimentație și Agricultură din cadrul ONU nota în raportul de joi-unul dintre cele două rapoarte ale sale la nivel mondial, care se referă la porumb, grâu și alte cereale – că, în 2022, producția mondială de cereale ar urma să ajungă la 2,78 miliarde de tone metrice, respectiv, cu 16 milioane de tone metrice mai puțin decât în 2021. ONU a precizat că, deși scăderea este relativ mică, ea este prima din ultimii patru ani.

O bună parte din acest fenomen se datorează previzibilei scăderi a producției din Ucraina, datorată războiului. Agricultorii de acolo au spus că invazia Rusiei și ocuparea unei bune părți fertile din teritoriul estic al țării au blocat activitatea obișnuită a fermelor, cum ar fi semănatul într-o perioadă critică din primăvară. Silozurile din țară rămân pline din cauza blocării căilor de export de la Marea Neagră.

În același timp, India a blocat exportul de grâu din cauza majorării prețurilor la nivel mondial. Exporturile de cereale din Rusia – care, potrivit unor analiști, ar fi urmat să fie mai mari în acest an – sunt îngreunate din cauza sancțiunilor occidentale. Majoritatea produselor agricole nu figurează pe vreo listă de sancțiuni din vreo țară, dar, pentru cerealele rusești, transportul și plata devin acum mai complicate. Acest lucru este pe cale să blocheze exporturile.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Comments are closed.