Suntem deja în luna octombrie, însă vremea de afară ne duce cu gândul, mai degrabă, la o zi plăcută de vară. Cu toate acestea, iarna se apropie cu pași repezi iar meteorologii au anunțat deja când vor cădea primii fulgi de zăpadă.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, luna octombrie vine cu temperaturi neobișnuit de ridicate. Potrivit prognozei emise astăzi pentru următoarele patru săptămâni, temperaturile vor rămâne mai crescute decât cele normale pentru această perioadă, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, cel puțin în următoarele trei săptămâni.

Pe de altă parte, se pare că în luna noiembrie vom avea parte de primele semne de iarnă. Așadar, potrivit meteorologilor Accuweather, care au actualizat prognoza meteo, primii fulgi de nea vor cădea în București luna următoare. Mai exact, pe data de 5 noiembrie, când este anunțată lapoviță și ninsoare.

Prima ninsoare adevărată însă va apărea pe data de 29 noiembrie, când meteorologii Accuweather anunță temperaturi cuprinse între -3…4 grade Celsius.

Luna decembrie însă nu se anunță una foarte friguroasă, temperaturile maxime fiind cuprinse între 1…9 grade Celsius.

Surpriza, potrivit meteorologilor, vine chiar de Revelion. Și asta deoarece, pe 31 decembrie și pe 1 ianuarie sunt anunțate ninsori, temperaturile situându-se în jurul a 0 grade Celsius.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *