Cutremurul din Gorj, din data de 16 iulie 2022, cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter, a stârnit multe reacții din partea specialiștilor care ridică un semnal de alarmă despre anumite zone din România, sensibile la astfel de fenomene.

“Orice cutremur transmite o energie de radiații”

Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, a susținut că județul Vrancea va fi în pericol în următorii ani.

Specialistul în domeniul seismologiei a susținut că fenomenele seismice din Gorj sunt normale și a amintit de cele mai puternice evenimente ale zonei, unul dintre ele petrecându-se în Cărbunești, în urmă cu șapte ani.

“Zona de aici e cunoscută din foarte puncte puncte de vedere. Și exemplu, acuma vreo 7-8 ani au fost și distrugeri de case, aproape de Cărbunești. Sunt cutremure de suprafață care, așa cum se știe, ele sunt periculoase când au magnitudine peste 6 încolo, dar acesta a fost un cutremur mic, pentru că a fost de suprafaţă.

Ori, dacă sunt din suprafață, efectele sunt pe o rază mai mică, doar pe o anumită zonă. Ăsta e adevărul. Orice cutremur transmite o energie de radiații și prinde pe o anumită suprafață, în aer. Contează magnitudinea aici și bineînţeles, adâncimea.

Eu știu că ultimul care a fost la Gorj, acum 7-8 ani a ținut aproape 4-5 zile. Ştiu că a fost lume care li s-au dărâmat casele, case noi chiar făcute, aproape de Cărbunești. La magnitudinea acestui cutremur nu se pune problema, decât dacă cumva, construcţia este făcută prost”, a declarat Gheorghe Mărmureanu pentru Antena3.

Județul Vrancea, în pericol în următorii 10-13 ani

Dintre statele europene, România este o țară cu seismicitate ridicată, alături de Grecia, Turcia, Italia și țări din Peninsula Balcanică. Cele mai distrugătoare cutremure din România își au originea într-o zonă situată la Curbura Carpaților Orientali, zona epicentrală desemnată în literatura de specialitate sub numele de regiunea Vrancea.

“Acestea sunt cutremure locale şi aici nu au fost efecte ale cutremurelor din Vrancea, pentru că cutremurele vrâcene mari sunt la mare adâncime.

Vrancea poate fi în pericol, mult mai târziu. Nu acum, în jur de 10-13 ani”, a completat Gheorghe Mărmureanu, pentru sursa citată.

Specialiștii seismologi susțin că un cutremur din Vrancea are o arie mare de impact și că poate afecta suprafeţe foarte mari, incluzând Bucureşti, Iaşi, Craiova şi chiar Bulgaria şi Republica Moldova.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    More in Descoperă