Strămoșul porumbului, buruiana care a fost ameliorată de oameni încă de acum 9000 de ani, se numește Balsas Teosinte (Zea Mays parviglumis). Zona în care s-a plantat porumbul din cele mai vechi timpuri este America de Sud, de către populațiile indiene.
Porumbul, împreună cu roșiile, cartofii și tutunul, au fost aduse în Europa, atunci când s-au descoperit continentele americane. Românii au gustat foarte târziu din porumb, în ciuda faptului că, astăzi, se cultivă și se folosește atât de des în gospodăriile românești.
Istoria porumbului în România
Acesta a devenit popular după anul 1700, prima atestare datând din secolul XVII. Locul în care a ajuns pentru prima dată porumbul evocă și mai multe controverse, mai ales că fiecare regiune are, încă, o denumire diferită: în Transilvania se numește cucuruz, în Țara Românească porumb, în Moldova păpușoi.
Se spune că muntenii și oltenii au văzut o asemănare între porumbei și porumb, moldovenii au asemuit porumbul unei păpuși, numindu-l păpușoi, iar ardelenii l-au asemănat unui con de brad, numindu-l cucuruz.
Ce spune legenda lui Negru Vodă
Chiar dacă primele atestări ale porumbului au datat în secolul XVII, legenda spune că domnitorul Negru Vodă a adus porumb, în secret, din Țara Ungurească, în Țara Românească, în secolul XIII.
Acesta ar fi hrănit o sută de curcani cu multe boabe de porumb, trecând munții cu ei în Țara Românească. Apoi, le-a despicat gâturile și a semănat porumb cu boabele recuperate.
Mămăliga a apărut înaintea porumbului
Mai mult de atât, se pare că mămăliga a ajuns pe teritoriul nostru înainte de porumb, oricât de paradoxal ar suna. Mămăliga este, practic, un terci oferit din mărunțirea boabelor, cunoscut încă de pe vremea geto-dacilor, doar că aceștia foloseau mei în loc de porumb.
Mămăliga este de origine geto-dacă, iar numelui MAM-MULO – „Potoleşte Foamea; Astâmpără Moliciunea”, i s-a adăugat mai târziu sufixul diminutival –iga.
Porumbul rămâne o cereală foarte rezistentă la factorii de mediu, motiv pentru care a ajuns foarte popular în țară. Era ușor de recoltat, boabele nu se scuturau ca în cazul grâului sau meiului și putea fi folosit atât pentru hrănirea animalelor, cât și a familiei.
În timp, România a ajuns un exportator de nedăjde în ceea ce privește porumbul. În 2020, România a exportat 646.600 de tone de porumb, aproximativ 75% din cantitatea totală trimisă de statele membre, așadar, cea mai mare cantitate din UE.
Porumbul și legătura cu turcii
Un alt motiv pentru care porumbul a ajuns atât de cunocut în țara noastră și s-a cultivat în continuare, este legat de dezinteresul total al otomanilor. Aceștia luau aproape toate bunurile românilor, mai puțin porumbul și carnea de porc, motiv pentru care, până și în ziua de astăzi, românii păstrază astfel de produse în alimentația lor.
Declinul porumbului în România
Totuși, românii nu au avut mereu cea mai bună legătură cu porumbul. Din cauza cultivării și, în special, a depozitării incorecte, porumbul a provocat boala pelagrei, devenind destul de periculos în secolul XX, fiind înlocuit cu făina de grâu. În prezent, suntem cei mai mari consumatori de pâine din UE.