Ni se întâmplă de multe ori să auzim că părinții nu sunt întotdeauna cei care ne-au născut, ci cei care ne-au crescut cu multă iubire, bunătate și răbdare. Acesta este cazul unei găini care a adoptat câțiva pui rămași orfani, chiar dacă aceștia nici măcar nu făceau parte din aceeași specie.
Natura nu încetează niciodată din a ne uimi și din a ne trimite semne că dragostea și bunătatea sunt mereu printre noi, în special în cazul acestei găini din Iraq.
Găina a ajuns virală pe rețetele de socializare
Un fermier din Kurdistan, fost soldat, pe nume Goran A Surchi, a trăit un moment total neașteptat atunci când a verificat cotețul găinilor sale și a simțit imediat nevoia să captureze totul într-un video. Bărbatul a descoperit că găina sa a luat sub aripă, la propriu, trei puiuți de pisică orfani.
Inițial, fermierul nu a înțeles exact ce se întâmplă, însă a auzit miorlăituri venind din zona în care găina stătea liniștită. Primul gând a fost că găinile pot fi amenințate de o pisică, așa că a început să caute în coteț. În doar câteva momente, acesta a înțeles că sunetele se auzeau de sub găina cea albă.
După ce a ridicat găina, bărbatul a avut parte de o mare surpriză, descoperind trei pui de pisică.
Imaginile au ajuns la aproape 300.000 de vizualizări pe TikTok
„Auzeam, de ceva vreme, sunete de pisică venind din cotețul găinilor noastre și eram curios să văd ce se întâmplă, de teamă ca nu cumva găinile să fie în pericol. În momentul în care mi-am dat seama că sunetele veneau de sub găină, am decis să înregistrez pentru a nu pierde niciun moment și, spre surprinderea mea, am descoperit cele trei pisici superbe”, a declarat Surchi.
Numele găinii este Lee, iar aceasta a luat pisicile orfane sub aripa sa.
Fermierul a încercat să descopere ce s-a întâmplat cu mama puilor de pisică. Din păcate, bărbatul a descoperit că pisica s-a înecat într-un lac din apropiere. Norocul micilor pisici a fost instinctul acestei găini care i-a îngrijit, i-a încălzit și i-a tratat ca pe proprii ei puiuți.