După o așteptare destul de lungă, marcată de proteste ale fermierilor polonezi și bulgari legate de importul mult prea facil și scăpat de sub control al produselor agricole ucrainene, dar și cu negocieri de fațadă și fără substanță ale autorităților din țările afectate, Comisia Europeană a anunțat că intenționează să ,,mânjească” cele 3 țări afectate, respectiv Polonia, Bulgaria și România cu suma de 56 milioane de euro, drept vezi Doamne, compensații pentru pierderile de preț suferite la vânzarea produselor agricole.
În scurtul timp care a trecut de la anunțarea acestei intenții a Comisiei, care are toate șansele să rămână așa sau foarte apropiată de acest format, majoritatea celor care au comentat la noi situația, s-au rezumat doar la analizarea valorii compensațiilor și modul de distribuire a fondurilor către cele trei țări în cauză.
Fără a insista foarte mult pe acest aspect, trebuie totuși menționat că valoarea compensațiilor nu reprezintă nici măcar 10% din valoarea estimată a pierderilor de preț ale agricultorilor din aceste țări, care s-ar ridica undeva la 350 milioane de euro doar pentru România, dar trebuie respectat adevărul și spus că aici mai sunt și alți factori care contribuie la aceste pierderi pe lângă importurile de produse ucrainene, cum ar fi situația agricolă globală, criza energetică, scandalurile financiare, cursul euro/dolar, logistica de transport și multe altele.
România, ca de obicei a fost incapabilă să reușească să coaguleze o poziție decisivă în Consiliu, prin care să forțăm Comisia nu atât să acorde compensații, ci să schimbe regulile jocului, situație care din păcate a trecut pe sub radarul comentatorilor și decidenților politici, ori din nepăsare, ori din incompetență sau poate din cauza unor interese mai mult sau mai puțin obscure.
Dar pentru a fi putut face așa ceva, ministrul Daea în calitate de reprezentant al țării, ar fi trebuit să aibă o pricepere de natură economică mai largă decât de a-și pune cizme în picioare și a face pe dirigintele de șantier, sau să se cocoațe pe camioanele proaspăt lustruite în vamă, pentru a arăta țării vigilența de care dă dovadă în depistarea produselor cu probleme, cu toate că nu intra în competențele sale activitatea ANSVSA-ul care ar trebui să se ocupe de situație și care este în subordinea primului ministru.
Pe lângă faptul că ministrul Daea nu a fost în măsură să negocieze cu folos pentru fermierii români, lucru care dacă stăm să ne gândim bine nici nu are cum să fie o surpriză, mai trebuie menționat și că are și un șef în persoana primului ministru Ciucă, care din păcate afară de declarații, nu prea are legătură cu actul de conducere guvernamentală, cel puțin pe problemele agriculturii.
Revenind la problemă, trebuie spus că și în situația ipotetică în care Comisia ar fi aprobat ca valoarea fondurilor comunitare acordate drept compensații să fi fost și de 3 ori mai mare, tot nu s-ar fi reușit o echilibrare și depășire a situației, deoarece problema este cu totul și cu totul de altă natură și ține nu de activitatea de comerț în sine cu produse agricole, ci de regulile care trebuie respectate pentru producerea produselor comercializate.
Mai mult, prelungirea previzibilă a acordului va duce la persistența problemei, deoarece va veni o nouă recoltă iar situația va deveni și mai dramatică, în condițiile în care costurile de înființare a culturilor au fost exorbitante în toamna anului trecut.
Să nu uităm că fermierii europeni pe principiul solidarității au trebuit să accepte astă toamnă costuri majorate la fertilizanți și motorină pentru înființarea culturilor datorită embargoului asupra produselor de acest tip din Rusia, dar acum concurăm pe diverse piețe cu produsele agricole rusești care nu sunt sub embargou și sunt produse cu fertilizanți și motorină ieftină. Deci un exemplu de inteligență economică pătrunzătoare a clasei politice bruxelleze și naționale.
Dar să nu uităm că cei care au îndrăznit să mai ridice timid probleme de acest gen, sau să semnaleze fracturile de logică strigătoare la cer, imediat erau catalogați ca putiniști și trimiși la colț.
Cel mai important aspect este dat de faptul că atât Comisia Europeană cât și foarte multe guverne naționale din țările membre UE, sunt ipocrite în raport cu agricultura și cu fermierii, deoarece se știe și se vede că acest sector nu mai prezintă importanță în cadrul UE, dar mai mult decât atât, se adoptă numeroase măsuri de a-l pune pe butuci și pentru ai distruge competitivitatea, în schimbul unor interese financiare stimulate de ramurile beneficiare.
Merită să nu uităm cum Franța a acceptat interzicerea neonicotinoidelor (gamă de insecticide pentru agricultură) ca monedă de schimb cu organizațiile ecologiste, ca acestea din urmă să accepte continuarea centralelor nucleare. Tot un astfel de troc a făcut și Germania legat de glifosat.
Dar să luăm un exemplu mai proaspăt, respectiv cazul Ucraina si a importurilor de produse agricole, țară unde sunt permise foarte multe tratamente fitosanitare cu produse pesticide care au fost interzise în UE pe motiv că sunt dăunătoare populației sau biodiversității, dar acest fapt a dus la creșterea costurilor de producție pentru fermierii europeni. Același lucru și datorită interdicției de a folosi culturile modificate genetic pe teritoriul UE, care la fel sunt acceptate și cultivate în Ucraina.
Odată cu începerea războiului s-a decis sprijinirea exporturilor ucrainene către țări din Africa, lucru de înțeles, doar că la punerea în practică a acestor coridoare de export s-a scos cuvântul tranzit, astfel încât aceste produse ieftine și neconforme regulilor de producție din UE au rămas în țările membre, în special cele de graniță gen Polonia., România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia și au perturbat piața.
Cert este că fermierii europeni nu au voie de a produce astfel de produse pe motiv că sunt neconforme pentru consumul uman, dar acum sunt conforme dacă le aducem din Ucraina și astfel trebuie să ne punem întrebarea dacă existența războiului trebuie să ducă la eliminarea barierelor de siguranță alimentară, sau aceste bariere au fost impuse în UE doar datorită unor scopuri politice și a unor interese de grup, în condițiile în care se știe că nu există bază știintifică?
Această situație se întâmplă în condițiile în care la nivelul de inflație care se înregistrează acum în UE, consumatorul european acceptă să facă compromisuri de calitate și siguranță alimentară în favoarea unui preț mai bun, dar trebuie menționat că acesta nu cunoaște chiar toată amplitudinea compromisului care îl acceptă, fiindcă nu i se spun toate detaliile.
De aceea consumatorul european trebuie să știe că tot ce i s-a spus în ultimii 10 ani că sunt produse pesticide otrăvitoare pentru a fi folosite în agricultură, acum le consumă din nou și dintr-o dată sunt foarte bune și acceptate de ,,tătucul comunitar” în persoana Comisiei europene, care dintr-o dată a devenit conciliantă și îngăduitoare, lepădându-se de fermitatea siguranței alimentare a cetățenilor.
La fel consumatorul european trebuie să știe că are pe masă și consumă produse modificate genetic, care peste noapte nu mai prezintă probleme de afectare a metabolismului și funcțiilor hormonale cum se vehiculează de propaganda ONG-urilor verzi la minte și comportament și așa cum zic autoritățile în comunicatele oficiale, acum în mod ciudat îndeplinesc cerințele comunitare.
Dar stau să mă întreb cât de tâmpiți suntem luați noi ca oameni simpli ai societății de către autoritățile europene și naționale, asta după ce am fost îndoctrinați vreme de peste 15 ani că produsele modificate genetic sunt o problemă în alimentație (chiar dacă științific nu s-a demonstrat nimic) și de aceea este interzis a fi cultivate pe teritoriul UE, iar acum dintr-o dată au și gust, au și aromă și sunt și sănătoase dacă se importă din Ucraina și mai pe șest din Argentina și Brazilia.
Să nu uităm că astăzi culturile modificate genetic sunt cultivate în țări ,,înapoiate” precum SUA, Canada, Australia, Argentina, Brazilia, și încă multe altele. Chiar credem că aceste țări doresc să-si otrăvească populația, sau încă mai judecă și nu acceptă toate cretinismele unor activiști de meserie?
Mai mult, în opinia mea, Comisia europeană cu binecuvântarea principalelor capitale europene, au luat decizia liberalizării comerțului cu cereale nu de dragul fermierilor năpăstuiți din Ucraina, ci din motive mult mai meschine și ipocrite, care țin de incompetența clasei politice europene în gestionarea dezastruoasă a situației economice post pandemie.
În primul rând trebuie să ne aducem aminte de un vechi principiu care spune că războiul duce la pierderea unor averi și la realizarea altora și mai mari, dar nu de oricine, ci doar de cei aleși.
Dar să explicăm un pic ipoteza pentru toată lumea și să ne aducem aminte că odată cu pandemia, atât în Europa dar și în România, au fost adoptate o serie de măsuri de sprijin pentru diverse sectoare economice sau categorii de populație, care au dus la tipărire de monedă, sau împrumuturi dincolo de țintele rezonabile de deficit economic, situație care a declanșat și alimentează încă, împreună și cu alți factori, puseul inflaționist la nivel global, european dar și național.
Importurile ieftine din Ucraina ajută o serie de țări din vest în special, în a lupta cu inflația (nu este și cazul României), deoarece prețurile la produsele alimentare care au mare impact asupra populației pot fi ținute în frâu și în unele cazuri chiar și să scadă (la anumite produse este chiar de peste 30%), dar mă refer la țările unde reacția publică și a autorităților la acțiunile speculative ale marilor lanțuri de supermarket nu rămân doar un foc de paie.
În schimb o altă situație avem în România sau Bulgaria unde avem în vedere profiturile realizate de alte companii, care operează pe plan național și care cu toate că prețurile la produsele agricole au scăzut, prețul la raft și plătit de populație este staționar sau în anumite cazuri în creștere, dovadă că inflația, cu toate așteptările autorităților, încă nu vrea să scadă, iar în cazul produselor alimentare este chiar mai mare decât cea medie. Avem situații în care grâul sau floarea soarelui s-a ieftinit cu 30%, dar prețurile la raft pentru pâine și ulei au rămas aceleași.
Comerțul trebuie să fie liber și sunt de acord cu asta, doar că proasta gestiune guvernamentală a dus la situația în care concurența este scăzută, chiar dacă aparent percepția este că avem suficiente magazine, lucru poate corect, dar deținute de puțini proprietari, astfel încât comerțul alimentar în România este dominat de 4-5 concurenți redutabili și restul umplutură.
Faptul că Guvernul de-a lungul timpului nu a reușit să gestioneze situația și să stimuleze apariția și a unor competitori români, a permis să ajungem dependenți de importuri unde avem un deficit de peste 2,5 miliarde euro la produsele alimentare, a făcut să fim dependenți de politica acestor companii, având astfel situații în care un produs adus din Franța sau din Germania să coste cu mult mai mult decât în țara de origine, asta din cauza că nu sunt competitori locali care să le impună limitarea marjelor prin concurență comercială.
Poate este bine să nu uităm că importăm masiv carne de porc, lapte și produse lactate, cartofi, roșii și suc de roșii (iar noi aruncăm banii pe programul tomata), conserve de legume și carne și multe altele, iar noi exportăm doar materie primă, deoarece doar atât putem.
Legat de ce poate face România, este clar că nimic la acest moment cu politicienii care îi avem, deoarece conducătorii noștri nu au vocația interesului național, care nu înseamnă anti UE, ci înseamnă anti prostie și înseamnă că nu se renunță la dreptul de a gândi cu mintea proprie, pe bază de argumente științifice, economice și de orice altă natură logică și nu în ultimul rând, se aplică legea.
Mă uit la fel de fel de europarlamentari care arată cât se zbat și muncesc pentru binele nostru, dar stau și mă întreb, decât să se lamenteze că nu se poate, nu ar fi mai bine să discute cu factori de decizie (Președinte și Prim Ministru) și să suspende acordul cu Ucraina până la rezolvarea corectă a problemelor, având în vedere că tratatele cu țări externe Uniunii se adoptă în unanimitate?
Asta în condițiile în care exporturile ucrainene merg, doar că facilitățile importurilor în UE nu au fost făcute pentru ei, ci pentru firme sub alte steaguri mai puternice care operează și acolo și aici și pot face bani pentru toți cei merituoși, dar sigur nu pentru fermierul ucrainean sau român.
Astfel, în aceste condiții fermierii români au ajuns bătaia de joc a UE, care le aruncă firimituri ca la o potaie uitată de stăpân în lanț, sub ochii aprobatori ai unei alianțe de guvernare toxice și sub patronajul unui ministru al agriculturii despre care ar trebui să nu mai auzim în scurt timp, impunându-se o demisie de onoare (dacă ar exista) sau o demitere mult prea necesară.
Dar oare această atitudine, dublată de incompetența alianței de guvernare, nu va crea un mediu favorabil pentru a asista și în România la surpriza unui rezultat electoral ca în Olanda, unde un partid al fermierilor a câștigat alegerile într-o regiune? Poate nu vom avea o astfel de situație, dar dacă vom fi pe aproape și vom vedea un partid acum nefrecventabil și izolat, că poate deveni prima forță a țări? Să nu ziceți că nu am spus.
