Fenomenul alarmant din luna noiembrie a afectat întreaga țară. Ce avertizare a fost anunțată de ANM

02.12.2020
Fenomenul alarmant din luna noiembrie a afectat întreaga țară. Ce avertizare a fost anunțată de ANM

Luna noiembrie a anului 2020 a fost a cincea cea mai secetoasă din 1961 până în prezent, anunță ANM. Precipitațiile lunii au reprezentat doar 40% din totalul normal, iar întreaga toamnă a anului curent a fost a treia cea mai secetoasă.

Harta României, în culori “de foc” în toamna anului 2020

“Cantitatea medie la nivel național însumează 18.3 l/mp, reprezentând 40% din norma acestei luni (41,5 l/mp/1981-2010), fiind a-V-a lună cea mai secetoasă din 1961-prezent. Cea mai secetoasă lună noiembrie s-a înregistrat in 2011 (1,2 l/mp), deceniul 2011-2020 înregistrând astfel, 2 luni noiembrie în top 5 cele mai secetoase”, se explică într-un comunicat ANM.

harta meteo dobrogea

În zona Dobrogei, cantitatea medie a fost peste media climatologică cu doar 4,9 l/mp (39,7 l/mp, față de 34,8 l/mp/1981-2010), susțin specialiștii ANM. În restul regiunilor, precipitațiile au fost deficitare, “situându-se între 21%…49% din valorile medii lunare la nivel regional”.

harta meteo transilvania

“Din punct de vedere termic, abaterea termică a lunii Noiembrie 2020 este de 0,4 gr. C, față de media multianuală lunară, însă toamna 2020 este pe locul III – cea mai călduroasă toamnă, cu o abatere de 1,9 gr. C, după 2019 (2,9 gr. C) și 2012 (2,4 gr. C). Septembrie 2020 a fost a-III-lună cea mai caldă din 1961-prezent (abatere termică pozitivă de 2,7 gr. C, față de media perioadei 1981-2010), iar Octombrie 2020, a-II-a cea mai caldă (+2,3 gr. C, abatere termică)”, mai transmis specialiștii ANM în comunicat.

În luna decembrie, temperaturile vor fi mai crescute decât media normală

Specialiștii susțin că temperaturile din sudul țării vor sări de media normală, și pot depăși 10 grade Celsius. În schimb, în depresiunile din nordul și centrul țării, temperaturile pot ajunge să scadă până la minus 20 de grade Celsius. Cantitățile de precipitații vor depăși valorile medii climatologice în jumătatea nordică a țării, iar în rest vor fi apropiate de valorile normale.

În zona montană, ninsorile vor fi asociate temporar cu intensificări ale vântului. Se poate produce polei și ceață.

Dacă ți s-a părut interesant acest articol, te invităm pe pagina de Facebook Agromedia.ro pentru mai multe discuții despre agricultură, trucuri și sfaturi pentru gospodari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *