Știri Agricole

Evenimentul Congresul Fermierilor își va deshide porțile pe 7 septembrie 2021. Mii se fermieri vor avea ocazia să dezbată problemele agriculturii românești

Evenimentul Congresul Fermierilor își va deshide porțile pe 7 septembrie 2021. Mii se fermieri vor avea ocazia să dezbată problemele agriculturii românești
Evenimentul Congresul Fermierilor își va deshide porțile pe 7 septembrie 2021. Mii se fermieri vor avea ocazia să dezbată problemele agriculturii românești

Congresul Fermierilor, cel mai semnificativ eveniment cu public dedicat luptei pentru drepturile fermierilor români și pentru promovarea sectorului agroalimentar național, își va deschide porțile pe data de 7 septembrie 2021, la Auditorium Pallady, în București.

Anunțul a fost făcut în cadrul evenimentului de lansare a Diviziei de Consultanță pentru Accesarea Fondurilor Europene din Cadrul Asociației Forța Fermierilor.

La eveniment vor participa și decidenți politici și administrativi

Organizatorii , formați din membri ai Asociației Forța Fermierilor, au anunțat că în sală pot participa până la 500 de persoane, în cazul în care prevederile legale nu vor suferi schimbări până atunci.

În cadrul evenimentului sunt așteptați atât fermieri din întreaga țară, administratori ai tuturor tipurilor de fermă și din toate sectoarele agricole, cât și decidenți politici și administrativi, de la nivel central și local, național și european.

Acest tip de eveniment are scopul de a oferi fermierilor și reprezentanților companiilor de agribusiness partenere, furnizoare de produse și servicii în sectorul agroalimentar să discute față în față.

Participanții vor avea ocazia să descopere materiale informative, vor participa la discuții tematice și prezentări și își pot face cunoscute produsele. În plus, aceștia vor putea să aducă în discuție problemele de mare importanță cu care se confruntă ca producători agricoli în România.

Evenimentul Congresul Fermierilor își va deshide porțile pe 7 septembrie 2021. Mii se fermieri vor avea ocazia să dezbată problemele agriculturii românești

„Sectorul agroalimentar este de importanță strategică pentru securitatea națională a României”

Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor, a declarat că fiecare producător agricol, fie că deține o fermă mare sau una mică, va avea șansă să își declare nemulțumirile public, fără menajamente.

„Seria de evenimente organizate, în anii trecuți, la Auditorium Pallady, pentru susținerea intereselor legitime ale fermierilor români și pentru dezvoltarea agriculturii naționale a avut, fără îndoială, un impact pozitiv. Fermierii își amintesc, cu siguranță.

Eu, împreună cu colegii mei, membrii Asociației Forța Fermierilor, vrem să dăm un semnal, pe de o parte de continuitate, că preluăm o inițiativă care a fost pozitivă, dar și de eficiență în lupta pentru drepturile fermierilor, pentru că vom face lucrurile la un alt nivel, cu mai mare impact și cu o anvergură mediatică de top”, a declarat Vlad Macovei, conform agrointel.ro.

De asemenea, președintele Asociației Forța Fermierilor a comunicat unul dintre subiectele care vor fi puse în discuție în cadrul congresului din septembrie, și anume importanța sectorului agroalimentar național.

„Toți reprezentanții fermierilor vor avea cuvântul: Problemele din agricultură vor fi prezentate așa cum sunt, fără blaturi sau menajamente față de politicieni, iar împreună cu decidenții politici și administrativi să găsim, împreună soluții pentru rezolvarea acestor probleme.

Fermierii nu vor blaturi, consultări mimate și poze de protocol, în defavoarea marii mase a agricultorilor, mai mici sau mai mari, ci vor o relație constructivă și eficientă cu decidenții politici și administrativi. Un parteneriat corect, bazat pe respect și pe asumarea faptului că sectorul agroalimentar este de importanță strategică pentru securitatea națională a României” a completat Vlad Macovei pentru sursa citată.

Persoanele care doresc să devină parteneri ai Congresul Fermierilor sau care doresc să participe, pot trimite un mail pe adresa contact@fortafermierilor.ro.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.