O grădină cu legume este un vis pe care mulți dintre noi îl avem. Grădinarii cu experiență ne sugerează câteva idei care ne vor ajuta la dezvoltarea unei grădini de legume sănătoase și bogate. Aceștia au secrete care pot face diferența atunci când vine vorba despre recolta anuală.

Plantele trebuie cultivate cu grijă, la o anumită distanță unele față de altele, în special pentru a avea loc să curățați spațiul de buruieni. Plantele înghesuite vor dezvolta boli. Un alt aspect foarte important este modul în care asociem plantele. Există specii care nu trebuie plantate unele lângă altele pentru a nu-și fura substanțele nutritive sau pentru a nu împrăștia bolile.

Sfaturi utile de la grădinari

Spre exemplu, ardeiul se poate planta pe lângă ceapă, castraveți, dovleac, mazăre, morcovi, pătrunjel, roșii sau ustoroi. Acesta nu trebuie cultivat pe lângă conopidă sau varză.

Tomatele nu se plantează alături de mazăre, cartofi, rozmarin, castraveți, conopidă sau nuc. Pentru o bună recoltă, puteți planta busuioc în jurul roșiilor pentru un gust mai plăcut.

Ridichea roșie, salata, castraveții, varza și dovleceii au nevoie de o cantitate mai mare de apă față de celelalte legume, din cauza faptului că au rădăcini mici și frunze mari.

Înainte de a planta ridichile, curățați semințele în soluție concentrată de sare pentru a vă asigură că nu vor fi afectate de musculița neagră. Ridichiile pot fi plantate imediat cu s-a topit zăpada, fiind o plantă rezistentă la temperaturi joase. În plus, veți preveni apariția puricelui negru. Dacă ați ratat plantarea din primăvara timpurie, atunci așteptați până la începutul verii.

La momentul semănării usturoiului, este indicat să separați cățeii de usturoi înainte de cultivare pentru a evita pierderea germinației. Dacă tăiați vârfurile bulbilor atunci când cultivați ceapa pentru frunze, creșterea acestora va fi grăbită. Presărarea solului cu sare la săpăturile de primăvară îndepărtează musca cepei. Morcovul și ceapa se protejează de dăunători, așa că puteți planta un rând de ceapă, unul de morcovi și tot așa.

De ce e bine să plantați porumb pe patul de castraveți și alte câteva sfaturi bune din partea grădinarilor!

Cum să scăpați de afide

Pentru o recoltă bogată de castraveți, puteți planta porumb printre ei, rodirea va fi mai îndelungată. Împotriva afidelor, puteți stropi castraveții cu o soluție de cenușă. Aceasta se obține prin infuzia, timp de câteva ore, de cenușă cu apă clocotită care se diluează apoi cu cinci litri de apă.

Cartofii de dimensiuni mari se sădesc doar atunci când solul a fost fertilizat foarte bine înainte de plantare. În caz contrar, sădiți cartofi mai mici. De asemenea, nu este indicat să udați cartofii înainte de înflorire, deoarece apa va fi sustrasă de frunze. După înflorire, apa va merge direct la tuberculi.

Merii și vișinii nu trebuie plantați în aceeași zonă. Pentru a proteja merii de viermi, puteți planta, în jurul acestora, pelin, soc sau vetrice. Fructele de zmeură pot fi protejate de gândacul zmeurului cu ajutorul unei soluții obținute din pulbere de tutun și cenușă (1:1) care se unge pe frunzele umede.

Tot împotriva afidelor, puteți folosi infuzia de crăiță. Folosiți jumătate de recipient de crăițe uscate la o cantitate dublă de apă, lăsați soluția la infuzat timp de două zile, apoi stropiți plantele afectate, alături de săpun răzuit.

Păpădia este un alt insecticid natural. Amestecați 400 gr de frunze de păpădie la o găleată de apă caldă și lăsați soluția la infuzat timp de o zi, amestecați, apoi, cu săpun ras și stropiți plantele afectate.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *