Cartoful dulce poate avea mai multe varietăți de culoare, de la portocaliu, la mov sau chiar maro și este folosit în mod frecvent în bucătria asiatică, dar și în America. În ultima perioadă, cartofii dulci au devenit foarte apreciați și pe plaiurile mioritice.

Cartoful dulce, a cărui denumire științifică este Ipomoea batatas, mai este cunoscut și drept Batat. Cartoful dulce este o plantă dicotiledonată care aparține familiei Convolvulaceae și este originară din America Centrală. Rădăcina este bogată în beta-caroten, fibre, vitamine și minerale, iar pe tulpină cresc flori alb-violet, fiind, astfel, și o plantă ornamentală apreciată. Există aproximativ 400 de soiuri, coloristica fiind foarte variată.

Cum se cultivă cartofii dulci

Cultivarea cartofului este diferită de cea a cartofului normal. Tuberculii de cartof dulce se pun la încolțit, astfel încât să fie pe jumătate acoperiți cu apă. După aproximativ o lună, aceștia dezvoltă rădăcini și apar primii lăstari. Când lăstarii ating o lungime de 15-20 cm se taie, se pun din nou în apă, până când formează rădăcini. Apoi se plantează în pământ, de preferat în a doua jumătate a lunii mai, începutul lunii iunie.

Cartoful dulce are un aport de aproximativ 86 kcal/100 g, fiind un aliment foarte bogat în carbohidrați. Cartofii dulci conțin numeroase vitamine, cum ar fi vitamina B5 (acidul pantotenic), vitamina B6 (piridoxina), vitamina B1 (tiamina), niacină și riboflavină, esențiale organismului. Ridicat este și procentul de minerale, cum ar fi fier, calciu, magneziu, mangan și potasiu.

Pe lângă vitamine și minerale, cartofii dulci mai conțin și alte substanțe fitochimice, cum ar fi: polifenol, licopen, antocianine, luteină, zeaxantină, catechine, defensină, acid cafeic.

Potrivit studiilor, colina, o substanță care se găsește în cartofii dulci, este asociată cu reducerea episoadelor de insomnie, cu îmbunătățirea funcțiilor cognitive și a memoriei, dar și cu sănătatea sistemului muscular. Aceasta menține structura membranelor celulare și reduce inflamația cronică. Cartofii dulci sunt excelenți pentru digestie deoarece sunt bogați în fibre și, consumați cu coajă, combat constipația.

Cartof dulce – contraindicații

Consumul de cartof dulce nu are contraindicații pentru persoanele sănătoase, fiind un aliment cu un important aport nutrițional. Totuși, persoanele cu diferite afecțiunii este bine să consume cartofii dulci cu moderație, pentru că au un conținut semnificativ de potasiu.

Potrivit studiilor, consumul de alimente bogate în potasiu este contraindicat persoanelor care suferă de afecțiuni ale sistemului renal, aritmie cardiacă, palpitații, hipertensiune, tahicardie sau insuficiență cardiacă.

Cum se prepară cartoful dulce

Cartofii dulci se gătesc, în mare, ca și cartofii obișnuiți. Se pot fierbe, prăji sau se pot băga la cuptor. Este recomandat, ca și în cazul altor soiuri de cartofi, să fie preparați în coajă, astfel se menține un aport nutrițional ridicat.

Cristiana Furtuna
Cu o experienta de peste 8 ani in mass-media, Cristiana Astefanoaiei lucreaza in presa online din 2015. Din timpul facultatii a profesat la o televiziune locala din Galati, luand interviuri, realizand stiri si emisiuni, iar la Bucuresti a descoperit redactia online revistateo.ro. Ulterior a fost project manager si redactor pentru mai multe website-uri. Experienta se concretizeaza in materialele Agromedia care aduc informatii utile cititorilor.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    More in Descoperă