Casa și Grădină

Culturi de toamnă în solarii și pe câmp: când se plantează și care sunt cele mai importante lucrări

Culturi de toamnă în solarii și pe câmp: când se plantează și care sunt cele mai importante lucrări
Culturi de toamnă în solarii și pe câmp: când se plantează și care sunt cele mai importante lucrări

Toamna este o perioadă extrem de activă pentru culturile de câmp. În afară de recoltare, este perioada înființării culturilor noi, dar și a lucrărilor care pregătesc plantele pentru perioada rece.

Ce se poate semăna toamna la câmp

În această perioadă, se seamănă cerealele păioase, dar și rapița, în funcție de calendarul culturilor:

  • rapița – 5 – 15 septembrie
  • secara – 20 septembrie – 10 octombrie
  • orzul – 20 septembrie – 10 octombrie
  • grâul – 25 septembrie – 20 octombrie
  • triticalele – 1 – 10 octombrie.

Înainte de semănarea de toamnă, sunt necesare câteva lucrări importante. Printre acestea, reamintim:

Fertilizările de bază

Fertilizările pot fi organice, folosind gunoi de grajd, sau chimice, cu produse pe bază de fosfor și potasiu. Această lucrare se face înainte de arat, astfel substanțele nutritive se vor incorpora în sol.

Aratul 

Aratul este una dintre cele mai importante lucrări de câmp, asigurând amestecarea și afânarea unui strat de sol, numit brazdă. În plus, cu ajutorul aratului, se aerisește solul, se permite pătrunderea apei și se distrug buruienile.

Pregătirea patului germinativ

Stratul de suprafață, în care se vor introduce semințele trebuie pregătit. Totuși, dacă s-au efectuat arăturile, atunci pregătirea se poate realiza cu ajutorul combinatorului.

Legume care se pot cultiva în solarii toamna

Există multe specii de legume care nu doar că rezistă la temperaturile scăzute, ci au nevoie de acestea pentru a germina. Iată care sunt acestea:

Salata verde

Culturile premergătoare salatei pot fi tomatele, vinetele, ardeiul, castraveții, mazărea sau varza. Aceasta poate fi cultivată fără probleme în solarii în perioara toamnei, având nevoie de 40-60 de zile pentru a ajunge la maturitate. Semințele de salată au nevoie de o temperatură de minim 5 grade pentru a germina.

Salata se poate cultiva fie prin însămânțare, fie prin producerea de răsaduri (cu 30-40 de zile înainte de plantarea în solar).

Rucola

Rucola este o altă cultură care poate fi plantată în solar în perioada toamnei, însă are nevoide de un sistem de irigare prin picurare pentru a nu deveni amară. Rucola se seamănă între rânduri de 15-20 de centimetri, la o distanță pe rând de 2,5 cm.

Ridichea

Ridichiile de lună se pot consuma la o perioadă de 30 de zile de la înființarea culturii. Cultura se poate înființa în luna septeberie, deoarece semințele germinează la temperaturi 15-20 de grade Celsius. Însămânțarea se face la o distanță de 15-25 cm între rânduri și 2,5 cm între semințe pe rând.

Ceapa și usturoiul verde

Ceapa și usturoiul au nevoie de multă umiditate, însă se pot planta în solarii din luna septembrie până în luna februarie, la o distanță de 25 de centimetri între rânduri și de aproximativ 4 centimetri între plante pe rând. Arpagicul se plantează la o adâncime de 3-4 centimetri.

Broccoli

Această cultură se poate planta în solarii cu ajutorul răsadurilor care se obțin din semințe care germinează la o temperatură minimă de 15 grade Celsius. Răsadurile de broccoli se pot planta la minim 3o de zile de la răsărire. La 45 de zile, răsadurile se pot planta și direct în câmp, dar doar dacă sunt protejate cu folie termică.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Comments are closed.