Turmericul (curcuma longa) se poate cultiva în zonele călduroase, fiind o specie originară din Asia. Planta nu rezistă la temperaturi mai mici de 12 grade Celsius, așa că, în România, poate fi cultivată în ghivece sau în sere special amenajate.

Rizomul acestei plante este folosit pentru obținerea condimentului turmeric, căruia i se mai spune și „șofran indian”.

Cultivare turmeric – factori de mediu

Solul

Solul optim pentru cultura de turmeric trebuie să fie bine drenat, fertil și bogat în materie organică și substanțe nutritive. De asemenea, solul trebuie să fie bine arat și profund pentru a ajuta la dezvoltarea propice a rădăcinilor. Înainte de plantare, solul necesită arături și hrănirea cu compost.

Temperatura

Temperatura optimă pentru plantare este de cel puțin 12 grade. Dacă dispuneți de un spațiu protejat, puteți planta rizomii de turmeric încă din luna ianuarie. Dacă nu, atunci turmericul se plantează la finalul lunii martie, începutul lunii aprilie.

Rizomii se plantează atunci când au început deja să aibă indicii de mugur, la aproximativ 2 sau 3 cm adâncime cu o distanță de circa 20 cm unii față de alții.

Umiditatea

Turmericul este o plantă care necesită multă apă în perioada verii, însă cea mai importantă parte este temperatura apei. Aceasta trebuie să fie mereu caldă, așa că se recomandă folosirea apei care a stat la soare în prealabil.

De asemenea, este important să îndepărtați constant buruienile din jurul plantelor pentru a le împiedica să folosească din resursele și nutrienții solului.

În ghiveci, turmericul se plantează în recipiente înalte care să permită dezvoltarea corespunzătoare a rădăcinilor, folosind sol bogat și compost de bună calitate. Ghiveciul se așează în cea mai însorită parte a casei, însă la distanță de calorifere. Turmericul trebuie udat des.

Dăunători

Printre cei mai periculoși dăunători ai turmericului se află afidele care apar în coloniile dense și extrag seva din țesuturile plantelor. Acestea pot fi îndepărtate cu ajutorul insecticidelor naturale precum soluțiile din urzică sau cele cu usturoi.

Turmeric – Proprietăți

Printre cele mai cunoscute beneficii ale turmericului se află conținutul de curcumină, substanța care îi oferă culoarea galbenă, plină de antioxidanți. Această substanță este cunoscută pentru proprietățile sale miraculoase din cele mai vechi timpuri.

Antiinflamator

Turmericul este cunoscut pentru efectul său antiinflamator, fiind folosit împotriva durerilor articulare, musculare și în tratarea unor afecțiuni ca bolile cardiovasculare, artrita reumatoidă, bolile inflamatorii intestinale.

Îmbunătățește memoria

Turmeronul, o altă substanță activă regăsită în turmeric, este responsabil, alături de curcumină, pentru diminuarea proceselor degenerative de la nivelul creierului. Astfel, funcția cognitivă este îmbunătățită prin stimularea factorul neurotrofic derivat din creier (BDNF) și creșterea numărului de neuroni.

Diminuează riscul apariției bolilor cardiovasculare

Datorită efectelor antiinflamatoare și antioxidante, turmericul poate îmbunătăți funcția endoteliului vascular, protejând inima. De asemenea, datorită acțiunii anticoagulante, turmericul poate ajuta la prevenirea formării cheagurilor de sânge, îmbunătățind fluxul sanguin.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.