Magnolia este una dintre cele mai speciale plante ale lumii, despre care se spune că unește cerul cu pământul datorită rădăcinilor adânc înfipte în pământ și ramurilor crescute spre cer. În China, această floare este considerată simbolul vieții, fiind cultivată doar de călugării budiști.

Fiind o plantă rară, se spune că doar Împărații Chinei aveau magnolii în posesie. În plus, aceasta a fost utilizată în scop medicinal de mii de ani. Deși nu există multe studii care să demonstreze beneficiile magnoliei și a scoarței sale, în medicina chineză există multe medicamente care au la bază aceste ingrediente.

Beneficiile scoarței de magnolie

Previne boala Alzheimer

Extractul de scoarță de magnolie s-a dovedit a fi extrem de util împotriva bolilor neurodegenerative, având abilitatea de a îmbunătăți memoria și capacitatea de învățare. Acest extract luptă, de asemenea, împotriva lipopolizaharidelor bacteriene, adică bacteriile gram-necative care cauzează pierderi de memorie și alte simptome care duc la boala Alzheimer.

Antidepresiv

Extractul de scoarță de magnolie s-a dovedit a avea efecte antidepresive, acționând ca un reglaj asupra substanțelor chimice din creier care pot duce la depresie. Cel mai optim rezultat este atunci când extractul de scoarță de magnolie este combinat cu uleiul esențial de ghimbir.

Efect antiinflamator

Scoarța de magnolie conține compuși care au efect antiinflamator, fără a crește nivelul de glicogen din ficat.

Afecțiuni gastrointestinale

De-a lungul anilor, extractul de scoarță de magnolie a fost folosit în medicina asiactică pentru afecțiuni gastrointestinale precum balonarea, greața, diareea, constipația. Astfel, despre acest remediu natural se știe că este un aliat puternic al intestinelor, stomacului și splinei.

Protejează ficatul

Extractul de scoarță de magnolie este un remediu naturist pentru afecțiunile ficatului, prevenind deteriorarea acestuia.

Reduce nivelul zahărului din sânge

Acest extract are abilitatea de a reduce nivelul zahărului din sânge, datorită magnololului, crescând nivelul de insulină.

Exctractul de scoarță de magnolie elimină anxietatea

Extractul de scoarță de magnolie este un remediu natural excelent împotriva anxietății, având aceleași proprietăți ca medicamentele farmaceutice cunoscute, însă fără a provoca dependență și nici efecte secundare.

Tratează afecțiunile tractului respirator

Unul dintre cele mai cunoscute beneficii ale acestui extract este capacitatea lui de a trata afecțiunile tractului respirator, precum apăsarea toracică, congestia, tusea sau gripa. De asemenea, extractul permite o mai bună respirație, având efecte de calmare asupra plămânilor, blocând reacțiile alergice și prevenind efectele grave ale astumului bronșic.

Efecte antimicrobiene

Extractul de coajă de magnolie este utilizat și în pasta de dinți, având o acțiune antimicrobiană și luptând contra respirației urât mirositoare. În plus, protejează gingiile, dinții și previne apariția cariilor.

Contraindicații

Extractul de scoarță de magnolie nu este indicat femeilor însărcinate sau care alăptează. De asemenea, se consumă mereu în doze mici și doar la recomandarea medicului specialist.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.

    More in Descoperă