Luna septembrie, a noua lună din calendarul gregorian, mai poartă numele popular de Răpciune. În această lună, prima de toamnă, se culeg roadele muncii din sezonul agricol pe cale de încheiere și încep pregătirile pentru următorul sezon.

De asemenea, aceasta este luna viilor, atunci când se culeg strugurii și se face vinul. Este perioda recoltărilor ultimelor legume și fructe, dar și a conservării acestora.

Lucrări în Viticultură

Luna septembrie este cunoscută ca fiind perioada optimă de recoltare a strugurilor de masă, urmând, pe viitor, să se culeagă și cei pentru vin. Lucrările în viticultură sunt foarte importante, în special cele care țin de curățarea și dezinfectarea utilajelor, ustensilelor și recipientelor folosite în obținerea vinului și a altor produse din această categorie.

În cazul înființării plantațiilor noi, se pot prelua probe de sol pentru a efectua analizele chimice necesare. În cazul în care urmează plantări de toamnă, atunci se efectuează lucrări de desfundare la 60cm și fertilizări.

Lucrări la câmp

În luna septembrie, una dintre cele mai cunoscute și importante activități la câmp este culegerea porumbului, însă perioada optimă diferă de la an la an, în funcție de momentul în care porumbul a atins maturitatea tehnologică și poate fi cules în siguranță. Astfel, momentul optim de recoltare va asigura calitatea acestuia atunci când este depozitat.

Se mai pot recolta următoarele culturi: floarea-soarelui, soia, porumbul timpuriu, sfecla de zahăr timpurie.

Rapița de toamnă se seamănă până la 15 septembrie. Până în data de 15 septembrie trebuie, de asemenea, să se înființeze culturile lucerniere, trifoiști sau pajiști cultivate.

Terenurile se curăță de buruieni, fiind important să le eliminăm înainte de arături. După acest proces, se fac arăturile de toamnă din timp pentru a asigura spațiul de două săptămâni între arat ș semănat.

Arăturile pentru însămânțările de toamnă se fac până la data de 20-25 septembrie, în special pentru fermierii care vor să înființeze culturi de orz și grâu (orzul se însămânțează între 20 septembrie și 15–20 octombrie, iar grâul se însămânțează între 25 septembrie și 25 octombrie).

Lucrări în pomicultură și legumicultură

Legumicultură

În luna septembrie se continuă recoltarea și conservarea ultimelor legume precum tomatele, ardeii, vintele, castraveții, dovleceii, conopida, varza, etc..

Fermierii care doresc să înființeze noi culturi de salată verde, spanac, ceapă și usturoi verde vor pregăti terenul pentru semănat și plantat.

Se vor curăța spațiile protejate care nu mai conțin culturi active și se pregătesc răsadurile pentru următorul sezon. Se pot aplica tratamente fitosanitare solurilor, având scopul, în special, de a combate buruienile.

Pomicultură

În această lună se culeg prunele și nucile (după ce a crăpat învelișul lor verde). Nucile se pun la uscat.

Se dezinfectează solul și se aplică tratamentele fitosanitare necesare pentru următorul sezon, dezinfectând solul.

Stefania Zavod Istrate
Cu experienta de peste 3 ani in presa online, Stefania Zavod Istrate a tradus si adaptat materiale din limba engleza si a realizat materiale video. In prezent, lucreaza la propriul proiect pe YouTube, un canal de continut video tip vlog si este redactor pasionat de curiozitati si trucuri pe Agromedia.

    You may also like

    Leave a reply

    Adresa ta de email nu va fi publicată.