Luna ianuarie, denumită popular și Gerar, este a doua lună de iarnă. În această perioadă, gospodarii întrețin culturile, ferindu-le, atunci când este necesar, de frig și îngheț.
Lucrări în sectorul vegetal
Continuând lucrările începute în decembrie, fermierii se vor concentra pe lucrările pregătitoare ale campaniei din primăvară. În câmp, se vor efectua controale asupra semănăturilor de toamnă o dată la două săptămâni.
În cazul în care temperaturile sunt geroase, atunci controalele se vor efectua mai des.
La culturile de grâu, titricale și orz, se va efectua fertilizarea fazială, aplicând îngrășăminte cu azot și fosfor, în doză de 200 – 400 kg produs / ha. Fertilizarea se poate face direct pe zăpadă în cazul terenurilor plane.
În cazul terenurilor înclinate, atunci fertilizarea se face doar când solul sau frunzele culturilor sunt uscate, după ora 10:00 a dimineții.
Tot în această perioadă se mai efectuează arăturile de iarnă în cazul în care nu s-au făcut în timpul toamnei, în scopul pregătirii însămânțărilor de primăvară.
De asemenea, gospodarii pregătesc, în această lună, procesul de producere a viitoarelor răsaduri. Se strâng semințe, îngrășăminte și fungicidele necesare. Se verifică solariile și se creează răsadnițe pentru culturile timpurii.
Culturile înființate toamna sunt verificate, în special cele de frunzoase, cum ar fi salata, spanacul și ceapa verde.
Dacă vremea trece de 10 grade Celsius, se pot efectua tratamente de iarnă pomilor fructiferi cu uleiuri horticole sau zeama albastră. De asemenea, se pot efectua tăieri tehnologice. Nu se vor aplica tratamente asupra pomilor tineri în această perioadă.
În viticultură, se pot face tăieri în uscat la viile pe rod, dar și tăieri tehbologice.
Lucrări în sectorul zootehnic
În această perioadă, ovinele și caprinele trebuie ținute sub observație, în eventualitate în care vor fi înregistrate fătări. Mieii și iezii mici trebuie protejați de frig sau precipitații.
Grajdurile trebuie verificate, iar animalele trebuie protejate de frig și de precipitații, acoperind toate eventualele goluri ale pereților pentru a le proteja de curenții de aer.
Apa pe care o vor consuma animalele trebuie să fie ușor călduță, având grijă să verificați dacă a înghețat pentru a fi înlocuită.
Pentru a asigura ouatul găinilor și în timpul iernii, puteți introduce ca masă boabe de grâu, orz, ovăz sau porumb germinate, cu înălțimea de 10 – 15 cm.
În apicultură, în această perioadă este important să verificați dacă familia de albine are destulă hrană, completând, la nevoie, cu zahăr apicol sau siropuri.
Stupii trebuie verificați, iar zăpada trebuie îndepărtată încet, fără a face zgomot.