Știri Agricole

Agro IMM Invest, agricultorii pot lua credite garantate de stat

Agricultorii încep anul cu o veste bună, programul IMM Invest se extinde și se crează un sub program destinat IMM-urilor din domeniul agriculturii. Agro IMM Invest va fi disponibil în curând pentru toate companiile care operează în domeniul agriculturii, alimentar, pescuitului și al acvaculturii.

Cum funcționează Agro IMM Invest?

Statul Român a cerut aprobarea Comisiei Europene pentru a crea subprogramul Agro IMM Invest, care să facă parte din programul inițial. Producedura aceasta a fost aleasă pentru a nu fi nevoie să fie din nou norme birocratice care ar întârzia lansarea programului.

Astfel, cele 24 de bănci care acordă credite IMM Invest vor acorda și credite garantate de stat pentru agricultori, imediat după semnarea actelor adiționale.

Companiile interesate pot aplica pentru credite garantate de stat prin programul Agro IMM Invest și pot accesa fonduri dupa cum urmează:

  • 120.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii
  • 100.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole
  • 800.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar.

Agro IMM Invest va acorda prin statul român un grant de 10% din valoarea creditului cu condiția ca IMM-urile din domeniu să se încadreze în plafoanele specificate mai sus.

„Prin grant se acordă şi o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanţării garantate, cu condiţia încadrării în plafonul de 120.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoara activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, 100.000 euro pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv 800.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul alimentar”

conform FNGCIMM.

Programul va suporta de asemenea toate dobânzile, comisioanele de administrare sau comisioanele de risc pentru o perioadă de 8 luni. De asemenea programul va funcționa cu deja celebrul IMM Invest.

Conform surselor Agromedia, programul își va lua startul la mijlocul lunii ianuarie 2021 și toate bâncile partenere ale programului inițial vor acorda credite și pentru agricultori, iar Agro IMM Invest va putea fi accesat pe site-ul www.imminvest.ro.

Se dorește relansarea economică și pentru agricultori

”Agro Invest este un program pe care Ministerul de Finanțe îl are în Planul Național de Investiții și Relansare Economică. El trebuia să înceapă la anul dar a început mai devreme și practic prin acest program se acordă cele două tipuri de facilități: capital de lucru și investiții pentru agricultori, cu aceleași procente ca la IMM Invest, numai că aici avem perioada de grație mai mare.”

a declarat Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM)
Adrian Ioan
Adrian Ioan are o experienta de peste 10 ani in presa online, lucrand in prezent ca editor la publicatia huff.ro. A realizat stiri in regim breaking news, materiale exclusive si interviuri, fiind colaborator Agromedia de la infiintarea proiectului.

You may also like

Comments are closed.