George Scarlat, Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a luat parte la o ședință de lucru cu participanți ai Grupului de iniţiativă civică a fermierilor dobrogeni.
Printre subiectele discutate în timpul ședinței au fost cele legate de impotanța modernizării sistemul de irigații din Dobrogea și necesitatea rapidității acestei acțiuni.
Un alt subiect dezbătut a fost legat de eventualitatea amânării ratelor la bănci și leasinguri, despre despăgubirile de secetă, dar și despre normele de incendiu specifice activităţilor sectoarelor din domeniul agricol, conform Ordinului 182/2020.
George Scarlat declară că investițiile planificate pe componente de mediu și schimbări climatice, dar și infrastructura de îmbunătăţiri funciare pot reprezenta modalitățile de susținere ale ministerului pentru fermieri.
Aceste două puncte ar putea să sprijine lupta cu schimbările climatice și să scadă efectele pe termen lung. În plus, secretarul de stat a discutat și despre alte probleme aduse la cunoștință de fermieri, prezentând proiectele noi ale ministerului.
Secretarul de stat a reamintit fermierilor că pot depune cererile de ajutor de stat la centrele județene APIA până la data de 15 septembrie, inclusiv, venind în sprijinul fermierilor ale căror culturi au fost afectate de secetă în toamna anului 2019.
Ordinului 182/2020 va fi îmbunătățit
George Scarlat a elaborat problema Ordinului 182/2020 legat de noile norme prevenire şi stingere a incendiilor specifice activităţilor sectoarelor din domeniul agricol.
Acesta a declarat că reprezentanții MADR sunt în dezbateri cu reprezentanții MAI în scopul întocmirii unui act normativ îmbunătățit și elaborat cu ajutorul sugestiilor formelor asociative.
Amânarea ratelor la bănci și leasing nu ar fi de competența MADR, a susținut George Scarlat, însă ministerul susține fermirii în acest demers.
Secretarul de stat a menționat că au existat discuții între reprezentanții Asociaţiei Române a Băncilor și MADR, dar și o Ordonanță de Urgență prezentată spre analiză Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
În ceea ce privește prezentarea noilor proiecte ale ministerului, George Scarlat a declarat că MADR va acorda sume importante Programului naţional de redresare şi rezilienţă.
În plus, ministerul va avea la dispoziție bugete pentru proiecte de infrastructură în scopul adaptării la schimbările climatice, compensarea deficitului de umiditate a solului în vederea combaterii riscului de secetă și scăderea riscului la inundaţii şi alunecări de teren.
Județul Constanța, declarat calamitat
Protestul fermierilor dobrogeni în scopul declarării județului Constanța ca fiind „zonă calamitată din punct de vedere agricol”, nu a fost trecut cu vederea de Minister.
Constănțenii au declarat că peste 75% din terenul cultivat a fost afectat și că au nevoie de ajutor din partea statului, în special în ceea ce privește nevoia de apă, așadar, a unui sistem de irigații modernizat.
MADR a delegat un act normativ Ministerului de Interne
„Altă temă aflată pe agenda discuţiilor a făcut referire la declararea judeţului Constanţa ca judeţ calamitat, iar în acest context secretarul de stat George Scarlat i-a anunţat pe cei prezenţi că MADR a înaintat către MAI un draft de act normativ împreună cu nota de fundamentare cu privire la situaţia critică din agricultură”, s-a comunicat de la Minister.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a trimis un act normativ către MAI, alături de nota de fundamentare, legat de situația gravă în care se află, în prezent, agricultura din România.